*Datorită faptului că familia Taciuc au trimis scrisoarea de informare în format mai lung, mai jos veți citi a doua parte a scrisorii.
Dragi fraţi şi surori în Domnul,
Fie ca Domnul Isus să vă întărească paşii pe acest pământ şi să ne ajute pe toţi, ca împreună să putem fi de folos la lărgirea Împărăţiei Cerurilor prin talanţii pe care i-a pus în noi!
Suntem bine şi sănătoşi şi am fi vrut să vă scriem mai curând, numai că săptămânile acestea am fost mai ocupaţi. Pe data de 13 februarie am finalizat cu bine cursul de orientare şi acest curs s-a terminat cu o vizită efectivă într-un sat din apropiere unde am avut ocazia să dormim două nopţi (în weekend) la o familie care ne-a găzduit. Scopul a fost acela de a practica cât mai mult cunoştinţele noi de limbă tok pisin pe care le-am acumulat intensiv de curând. Un alt scop al vizitei în junglă a fost şi de a învăţa cât mai multe despre cultura locală. Familiile la care am fost cazaţi (noi şi ceilalţi colegi de la centrul de instruire) sunt creştine şi au deja Biblia tradusă în limba lor, aşa că ne-am bucurat în tot acest timp de părtăşie creştină şi de discuţii despre lucruri din aceeaşi arie de interes.
_______________ partea a 2-a _______________
Aici se vede mai bine cum arată această maşinuţă pentru copii. E destul de compactă şi se conduce cu un băţ de pikpik*3 care se introduce în una din fructe. Am crezut că n-o să reziste mai mult de 10 minute jucăria, dar băieţii au făcut ore în şir concurs în jurul casei şi le-au băgat prin toate bălţile cu noroiul mai gros. Mi-am dat seama apoi că latexul care curge din fructe se întăreşte în contact cu oxigenul şi se lipeşte foarte bine. Michael, fratele lui Jim a făcut praştii pentru băieţi şi apoi am mers la vânătoare de păsări. Bineînțeles că larma gloatei gălăgioase a speriat toate păsările pe rază de un kilometru şi n-a prins nimeni nimic. În schimb s-au antrenat lovind copacul de papaya din curte până l-au lăsat fără frunze.
O altă jucărie e frunza de banană. De fapt e o bucată bună din trunchi, cu peţiolul frunzei. E aşa de rezistenţă, că nu s-a rupt deloc şi nici nu s-a găurit în partea de jos două zile cât s-au tras unul pe altul copiii în jurul casei.
Mare parte din zi, am petrecut-o povestind cu localnicii. Mulţumim Domnului că ne-a ajutat să progresăm în învăţarea limbii şi astfel am putut să ne înţelegem. Ne-au întrebat multe lucruri despre România şi despre cultura noastră. Am simţit o povară uriaşă în faptul că suntem primii români în locurile acestea şi toţi au identificat într-un fel poporul român cu comportamentul nostru. Ne-am dat toate silinţele să vă reprezentăm cu valori creştine şi cu un comportament bun ca nişte buni ambasadori. Am putut vedea cum arată o societate care altădată era înrădăcinată în ocultism și acum și-au îndreptat fața spre Domnul. Creștinismul și puterea lui Isus, zădărnicește aici pe zi ce trece planurile celui rău. Matușa unui profesor de-al nostru de la curs, a fost vrăjitoare într-un sat și ea a declarat că atunci când creștinii se roagă, ea nu mai poate să “vadă” nimic dincolo, în lumea spiritelor, și că nici nu mai poate să comunice cu ele din cauza credincioșilor. Ea a declarat că Isus este mai puternic de cât spiritele.
Duminică dimineaţa, copiii se jucau la ora 7 cu un şobolan care se prinsese în noaptea trecută in casă. Se pare că le-a creat o satisfacţie enormă. Eu nu mă trezisem prea bine, dar i-am întrebat: „mi ken kisim wanpela pixa, o nogat?” (pot să fac o poză, sau nu?) şi ei au fost mai mult decât bucuroşi să se pozeze cu trofeul.
Jim s-a apucat încă de dimineaţă să pregătească piureul de cocos pentru „coconas rais”. Au un fel de băncuţe speciale care au la un capăt o platbandă de fier forjat în formă de floare cu dinţii ascuţiţi. După ce rad nuca de cocos, fierb orez brun în laptele de cocos şi amestecă uneori împreună cu această compoziţie, cârnaţi şi ceapă. Gustul orezului brun este asemănător cu cel al grâului fiert pentru colivă, dar nu vă pot descrie gustul mâncării. Este foarte bună şi aproape toţi am cerut şi a doua porţie.
Am fost apoi la biserică. Când am întrebat la ce oră începe, ni s-a spus că începe la ora 10 şi se termină la 12. În realitate, nimeni nu are ceas aici și drumurile sunt foarte impracticabile din cauza ultimelor ploi, aşa că adunarea a început când s-a adunat lumea. Clădirea bisericii e ceva mai „luxoasă”, pentru că are lemnul tăiat la circular. Pereţii sunt făcuţi din pikpik împletit, în caz că vă întrebaţi.
Femeile din sat şi bunica (tumbuna Sirike), i-au făcut cadou lui Mihaela şi lui K, soţia lui D, câte o rochie în culorile tradiţionale ale regiunii EHP din PNG. Tumbuna este termenul folosit pentru socrii care sunt părinţii bărbatului casei. Toţi cei din familie nu au voie să numească aceşti soţi pe numele lor real (ca formă de respect). Tumbuna vine de la tambu care înseamnă interzis şi în română ar suna ceva de genul: „ea este interzisa mea”.
După adunare, păstorul a fost invitat la masa din sat, unde am servit cu toţii mumu pregătit de dimineaţă şi un alt mumu în care au gătit coconas rais la lighean. Adică au pus pe pietrele încinse, ligheanul de orez cu lapte de cocos şi l-au gătit la abur. A fost un joc cultural interesant dacă ştiai ce să urmăreşti. Localnicii nu stau niciodată pe scaun când mănâncă. De obicei stau pe jos, aşa că ne-am aşezat şi noi pe jos ca să nu dăm impresia greşită că vrem să fim superiori lor. Nu ştiu de unde au făcut rost de vreo două scaune şi Jim s-a aşezat probabil ca să ne arate că putem să stăm pe scaun şi să fim la acelaşi nivel cu ei fără să-i jignim.
Fratele lui Jim are în spatele casei o sală de gimnastică. Ganterele sunt făcute din cutii de vopsea în care a turnat beton.
Toată jungla este plină de bucăţi de motociclete nemţeşti, tancuri şi avioane rămase din cel de-al doilea Război Mondial. Kainantu, cel mai apropiat oraş din care ne cumpărăm de mâncare, este de fapt un oraş construit pe un aeroport nemţesc părăsit. Strada principală a oraşului, care este şi în prezent singura fără gropi, este vechea pistă de aterizare şi magazinele sunt făcute în vechile hangare.
Am trecut şi pe la casa bunicii (cea mai bătrână femeie din trib). Soţul ei a murit şi ea este ultima din generaţia veche. Ea nu vorbea tok pisin, dar Jim îmi traducea în tok pisin ce spunea ea şi tot el îi traducea ei ce răspundeam eu în tok pisin. A fost cea mai provocatoare experienţă lingvistică pe care am avut-o până acum şi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am descurcat. M-au servit cu trestie de zahăr şi kaukau fiert. Le-am explicat că eu n-am trestie de zahăr şi kaukau în ţară la mine şi că la mine în ţară e gheaţă mare acum(ei nu au cuvânt pentru zăpada de la mijlocul lunii februarie despre care vorbeam eu). Le-am spus că vin din România şi că România e undeva în Europa. Jim le-a explicat mai lung în limba lor că e pe partea cealaltă de glob şi s-au mirat tare. Bubu (cuvânt folosit pentru străbunică sau bunică comună), s-a bucurat foarte tare şi mi-a spus că respectă misionarii SIL pentru că acum este creştină.
Mi-a spus că acum 30 de ani, familia ei omora toţi misionarii albi care veneau la ei în trib şi îi găteau mumu. Am stat mult de vorbă cu ei aproape o oră şi ne-au transmis salutări la familii. Era aşa de bucuroasă că nu s-a putut abţine să nu facă fețe amuzante în poze. Nu ştia ce vârstă are, dar povestea multe şi din al doilea Război Mondial, aşa că îmi închipui că avea peste 80 de ani, ceea ce e foarte rar prin locurile acestea. N-am putut să identific vârsta ei nici după rude respectiv vârstele copiilor, pentru că în această cultură, bătrânii sunt părinţii tuturor şi toţi o numesc bubu.
Experienţa aceasta este una din acelea care îmi confirmă încă o dată că Scriptura are putere transformatoare intrinsecă prin Duhul Sfânt şi dovada este faptul că aceşti oameni care erau cândva de o cruzime de nedescris, ajung astăzi să se bucure de privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu prin Isus Hristos şi ei sunt de fapt fraţii noştri pe care îi vom revedea în cer. Dovada transformării lor o reprezintă roadele Duhului Sfânt care se regăsesc acum în ei. Aceste lucruri ne încurajează să ajutăm mai departe procesele de traducere a Scripturii pentru ca mai mulţi oameni să aibă acces la Cuvântul lui Dumnezeu în limba lor.
Dacă Domnul v-a pus pe inimă să vă rugați pentru noi și să ne susțineți în continuare, iată aici o listă cu motive de rugăciune:
- mulțumim pentru că Domnul ne-a purtat de grijă în ceea ce privește sănătatea și celelalte lucruri care sunt necesare pentru această lucrare;
- mulțumim pentru că am început să fim de ajutor în ceea ce privește asigurarea curentului electric și a comunicațiilor radio pentru misionarii din junglă și acest fapt are impact în mod vizibil asupra lucrării de traducere, scurtând timpi de așteptare de săptămâni întregi;
- ne rugăm ca să putem să ne acomodăm aici și să putem fi mai eficienți în lucrare.
Fie ca Domnul Isus în care credem și pe care Îl mărturisim ca venit pe acest pământ, să ne ajute să putem fi parte integrantă din acest plan măreț de răspândire a Evangheliei Împărăției până la marginile pământului!
Conlucrătorii voștri în via Domnului, Marius și Mihaela Taciuc
*3. Pikpik – este o specie de bambus subţire care se bate bine cu pietrele sau cu ciocanul până se crapă longitudinal în patru fâşii paralele de aproximativ un centimetru grosime. Este folosit la construcţii unde fâşiile plate astfel obţinute, se împletesc creând o suprafaţă plană elastică din care se fac pereţii şi podelele.
