Cea mai mare binecuvântare pe care o experimentăm în prezent, este că Domnul nostru Isus Hristos, este cu noi.
Vedem cum lucrurile înaintează în această direcţie a lucrării misionare spre care ne îndreptăm.
Am susţinut pe 25 și 26 iunie examenul de limbă engleză, IELTS. Am primit rezultatele (foarte favorabile) și vrem să mulțumim Domnului pentru ajutorul acordat. Uitându-ne în urmă, putem să vedem toate lucrurile pe care le-a îngăduit El în vieţile noastre şi realizăm că dacă nu ar fi fost El cu noi, nu am fi avut nici un sorţ de izbândă. Cu fiecare pas ce trece, ne simţim mai aproape de Papua Noua Guinee şi ne bucurăm că toate lucrurile pe care le facem îi zidesc şi îi încurajează deja pe cei din jur.
Plecarea mea de la locul de muncă pe care l-am avut, mi-a oferit ocazia să povestesc mai mult oamenilor despre ceea ce presupune o astfel de lucrare de misiune şi de ce este în prezent nevoie de traducerea Scripturii. Oamenii au părut foarte interesaţi şi asta mi-a adus aminte de ce spunea Blaise Pascal, despre faptul că fiecare om are în interiorul lui un gol în formă de Dumnezeu. Oamenii au nevoie disperată să audă despre Evanghelie. Chiar şi despre lucrările de răspândire ale Evangheliei. În inimile lor, oamenii suferă din cauza păcatului şi a nedesăvârşirii, la fel cum suferă întreaga creaţie, de altfel. Oamenii au nevoie astăzi de Vestea bună că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit în trup pentru a ne curăţi de orice fărădelege prin jertfa Sa.
Ce veste bună îţi poate întări oasele astăzi şi ce privire prietenoasă poţi să vezi mergând pe stradă astfel încât să ţi se înveselească inima? Îmi aduc aminte că eram la facultate acum vreo 10 ani când probabil îmi puneam întrebarea aceasta. Vremea neprietenoasă şi vântul puternic te făcea să nu vrei să ieşi afară. Priveam pe geam din sala de seminar, undeva mai sus, la vreo zece metri deasupra Bahluiului şi am văzut o cioară. Nimic deosebit la prima vedere. Doar o pasăre urâta într-un peisaj incolor al unui anotimp rece. Mă uitam la ea cum încerca să zboare spre vest în timp ce vântul îi stătea împotrivă. Vântul bătea cu aceeaşi viteză cu care ar fi trebuit să zboare pasărea aşa că în ciuda efortului vizibil pe care îl depunea pentru a înainta, nu se mişca deloc. Bătea doar din aripi deasupra râului.
A mai încercat câteva secunde, şi când a văzut că nu se poate lupta cu vântul, a strâns aripile pe lângă corp, şi s-a lăsat luată de vânt. A făcut o piruetă în picaj, a deschis din nou aripile şi s-a întors spre est, de unde venise. Mi-am adus aminte de locul din Romani 8 care spune: „De asemenea, şi creaţia aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de eliberarea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi…”
Aveam deci şi eu o parte din vină, ca om, pentru că pasărea aceea a fost luată de vânt şi simţeam o frustrare în inimă. Vestea bună care avea să-mi întărească oasele e ceea ce spune Pavel mai departe şi anume că avem o speranţă. Nădăjduim în ceva ce nu se vede. Mi-am întors privirile spre cei ce mă înconjurau, cu speranţa în suflet că se vor “descoperi in curând fiii lui Dumnezeu” şi atunci când se va arăta El, va restaura întreaga creaţie care suferă acum.
Mai mult decât a privi la lucrările generale ale creaţiei, este actul de a privi la fiinţa umană decăzută. Aproape 400 de popoare minoritare din Papua Noua Guinee, nu au astăzi nici măcar un cuvânt din Evanghelia lui Dumnezeu, şi pentru aceşti oameni, se merită să investim eforturile noastre în orice lucrare care ajută consistent scopului acestuia de a le duce această veste.
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru rezultatul examenului de limbă engleză, IELTS.
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru creşterea şi completarea bugetului necesar pentru lucrare. (În prezent am ajuns la aproximativ 50% din sumă)
Să ne aducem aminte că avem o speranţă reală în Domnul Isus. Aceasta va fi o veste care nu ne va lăsa să ne mohorâm, în ciuda peisajului deşertic ce ne cuprinde. Şi încă ceva. În aşteptarea acestei restaurări a tuturor lucrurilor, Însuşi Duhul Sfânt se roagă pentru noi „cu suspine negrăite” iar rugăciunile acestea ajung la Tatăl Ceresc împreună cu mijlocirile Domnului Isus. Avem credinţă că El ne va dărui la vremea potrivită toate resursele pentru a duce la bun sfârşit lucrarea aceasta la care ne-a chemat.
Colucrătorii voştri în via Domnului,
Marius şi Mihaela Taciuc