Trezirea bisericii

De curând am vizitat biserica unui nou membru Wycliffe România, cu dorința de a ne cunoaște personal și a închega un parteneriat în vederea susținerii misionarului și a lucrării la care a fost chemat. Biserica acceptase deja ca membrul lor să lucreze cu Wycliffe România. Biserica nu avea viziune pentru misiunea transculturală cu toate că Dumnezeu chemase persoane din biserică la misiune. În urma prezentării și a mesajului din timpul programului, am avut o întâlnire cu o parte din comitetul bisericii, unde unul din frați mi-a spus: „după cum vedeți suntem o biserică conservatoare și am ajuns ca o conservă. Dar în ultimii ani Dumnezeu a început să ne deschidă spre lucrarea de misiune. Frați dintre noi au plecat în misiune și prin această mișcare Dumnezeu a început să ne cerceteze. Trebuie să facem ceva pentru misiunea lui Dumnezeu. Traducerea Bibliei trebuie să meargă mai departe. Ne vom întâlni cu comitetul și vom discuta susținerea financiară lunară a misionarilor plecați dintre noi.” Dumnezeu pregătise deja acea biserică pentru misiune. De fapt s-a dovedit a fi printre cele mai dedicate biserici pe care le-am întâlnit. Donațiile și vânzările de materiale de acolo au întrecut cu mult alte biserici. Dumnezeu aduce schimbare în bisericile care ajung să cunoască nevoia popoarelor după Cuvântul lui Dumnezeu.

Ruben Dubei, Director Executiv Wycliffe România