Te așteptăm în tabăra de misiune 2020

Undeva, între Munții Apuseni, la peste 1000 de metri înălțime, aproape de Barajul Fântânele, Dumnezeu aprinde în ascuns, viața multor tineri, care încep să aibă un impact transcultural.

Acolo, Dumnezeu descoperă într-un mod clar, planul Lui misionar pentru întreaga lume, desfășurat de-a lungul istoriei, și care continuă și astăzi.

Mulți tineri și-au găsit rostul în viață și locul lor în misiunea lui Dumnezeu, au fost transformați, și au devenit creștini mondiali.

Ai ocazia să te bucuri de creația splendidă a lui Dumnezeu. În acel colț de rai, mai aproape de Domnul, sportul și drumețiile capătă valoarea părtășiilor cerești, unde se leagă prietenii frumoase și lucrări mari de viitor.

Vino și vezi misionari în carne și oase, care-ți vor povesti experiențele lor cu Dumnezeu din lumi diferite: lumea hindusă, budistă, animistă și musulmană.

Mai mult, vei avea șansa să vorbești cu ei între patru ochi, și să afli lucruri extraordinare pe care le face Dumnezeu în mijlocul acestor popoare.

Așa că, nu-ți rata chemarea, nu rata ocazia!

Te așteptăm pe 4-10 iulie 2020 la Mărișel, județul Cluj.