Papua Noua Guinee

Scrisoare de informare Nr. 2 din 2021 – familia Dumitriu

Dragi frați și surori,Am vrea să începem scrisoarea noastră cu laudă către Dumnezeu pentru tot ce a făcut El în noi, prin noi și pentru noi, în toți acești ani de când slujim în Papua Noua Guinee (PNG), sau chiar de dinainte, din perioada de pregătire. Vedem cum El ne-a...

Rugăciune pentru familia Dumitriu

Să ne rugăm împreună, ca să ne putem (ca indivizi, dar și ca organizații de misiune și biserici) liniști și înțelege lucrarea Domnului în noi și în alții prin toate aceste încercări și prin anularea planurilor omenești! Să înțelegem în ce domenii ale vieții, obiceiurilor organizatorice și bisericești avem nevoie să...

Familia Taciuc | Papua Noua Guinee

„Dumnezeu, prin Cuvântul Său, ne-a pus pe inimă încă de la începutul căsătoriei noastre o astfel de lucrare misionară. În timpul celor patru ani de studiu din cadrul Centrului de Instruire Biblică Betleem Iaşi, am continuat să ne rugăm şi să mijlocim în direcţia aceasta a unei posibile lucrări. Am observat...

Hajnalka şi Mihai Dumitriu | Promo

Hajni și Mihai fac parte din Biserica Baptistă Speranța Oradea și sunt membri Wycliffe România din 2011, respectiv 2013. S-au căsătorit în 2013. După câțiva ani de slujire în biroul Wycliffe România, facilitând lucrarea celorlalți misionari, a venit timpul ca și ei să ia parte la lucrarea directă de pe câmpul...

wycliffe.ro folosește cookie-uri. Vă recomandăm să permiteți activarea acestora pentru a vă bucura de o experiență cât mai placută.

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FunctionalOur website uses functional cookies. These cookies are necessary to let our website work.

AnalyticalOur website uses analytical cookies to make it possible to analyze our website and optimize for the purpose of a.o. the usability.

Social mediaOur website places social media cookies to show you 3rd party content like YouTube and FaceBook. These cookies may track your personal data.

AdvertisingOur website places advertising cookies to show you 3rd party advertisements based on your interests. These cookies may track your personal data.

OtherOur website places 3rd party cookies from other 3rd party services which aren't Analytical, Social media or Advertising.