Supremația lui Dumnezeu

,

Dragii mei,

La începutul lunii noiembrie m-am alăturat corului de aici, de la centrul în care locuiesc. Acesta face parte din departamentul de muzică al centrului. Am sărbătorit 20 de ani de existență, așa că am avut un concert. A fost un prilej de bucurie să le spunem oamenilor despre nașterea lui Isus și să răspândim această veste minunată. 

Am vizitat biserica profesoarei mele în prima duminică din noiembrie și am recunoscut un cântec. Un cântec pe care îl avem și noi acasă (Să cântăm toți în cor pe Isus) care mi-a amintit că toată gloria trebuie să fie dată lui Isus. El a venit pe acest pământ și ne-a luat pedeapsa și ne-a dat iertarea pe care nu o meritam. Refrenul repetă acest lucru: „Slavă lui Dumnezeu!”/Acest cânt să răsune mereu./ Slavă lui Dumnezeu!”/Acest cânt să răsune mereu.”

Un eveniment important în noiembrie au fost alegerile prezidențiale. Fostul președinte a fost reales. Rugați-vă pentru situația politică din Madagascar.  

Cursurile de limbă încep încet-încet să aibă mai mult sens și încep să înțeleg mai bine limba malgașă. Mai am încă multe de învățat, dar cu ajutorul Lui voi reuși. Limba malgașă are doar unele cuvinte, atunci când nu au un cuvânt folosesc corespondentul din limba franceză. 

La timpul meu de părtășie am citit în una dintre cărțile lui Elisabeth Elliot următorul paragraf „Câteodată sunt rugată să le vorbesc tinerilor care cochetează cu ideea de a deveni misionari. Ei vor să știe cum am descoperit voia lui Dumnezeu. Primul lucru este hotărârea odată pentru totdeauna în favoarea supremației lui Hristos în viața mea, le spun eu. Mă pun în întregime și pentru totdeauna la dispoziția Lui, daruindu-I Lui toate drepturile: asupra trupului meu, asupra percepției mele de sine, asupra felului în care înțeleg slujirea Stăpânului meu. Oswald Chambers numește acest lucru “a frânge coaja independenței mele față de Dumnezeu“. Până când nu apare această frângere restul este înșelătorie religioasă. Le spun acestor tineri zeloși, că voia lui Dumnezeu este întotdeauna diferită de ceea ce așteaptă ei, întotdeauna mai măreață și în cele din urmă infinit mai glorioasă decât cele mai îndrăznețe visuri ale lor. Dar va trebui ca ei să moară de multe ori. Pavel a aflat și el acest lucru – zilnic spunea el. Acesta este prețul umblării pe calea crucii. Dacă scopul nostru este acela de a-i mântui pe alții, atunci trebuie să fim convinși că nu putem evita această moarte nici Isus n-a putut.“ (Elisabeth Elliot Fii încrezătoare pag 74) Chiar dacă acum mă aflu încă în primele etape ale vieții mele misionare, această meditație mi-a reamintit că trebuie să depind complet de El în toate lucrurile.

Un alt lucru pentru care sunt recunoscătoare în acest sezon este un fruct minunat de suculent și delicios pe care l-am descoperit aici și pe care nu îl avem acasă: litchi. Este un fruct mic și rotund care are o coajă, iar în interior se află un sâmbure. Se spune că pulpa conține vitamina C și alte lucruri. Este una dintre creațiile minunate ale lui Dumnezeu și sunt atât de recunoscătoare pentru el. Aceasta este una dintre bucuriile acestui anotimp.

Întrucât se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus, am avut o mică sărbătoare pe 13 decembrie, organizată de familiile norvegiene, care nu vor fi aici de sărbători, așa că au vrut să facă ceva frumos pentru personalul de aici. M-am alăturat lor pentru a cânta un colind norvegian.

În apropierea sărbătorii nașterii Domnului Isus, îmi doresc ca El să fie lăudat prin tot ceea ce facem. Fie ca aceste sărbători să ne amintească de marele privilegiu pe care îl avem de a-L cunoaște. Rugați-vă pentru cei care vor auzi vestea bună în această lună în diferite moduri. Va avea loc o sărbătoare cu personalul și cu alte persoane care locuiesc aici. Intenționez să cânt o colindă românească, pe care o voi traduce în engleză. Rugați-vă ca prin aceasta oamenii să audă despre motivul sărbătorii. 

Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să Îi dăm întotdeauna slava pe care o merită și să fim la dispoziția Lui cu viețile noastre, chiar dacă uneori nu este ușor. Mă rog ca Dumnezeu să vă dăruiască pacea Sa și harul Său cu voi.

Motive de rugăciune

Mulțumesc Domnului pentru:

  • Fructul Litchi 
  • Că limba malgașă începe să capete un sens 
  • Că sunt sănătoasă 

Rugați-vă pentru:

  • Înțelepciune în procesul de învățare al limbii
  • A îmi putea dezvolta comunicarea în limba malgașă
  • Situația politică în țară

Flavia M