Scrisoare de informare – iunie 2023 – familia Dumitriu

,

Dragi frați și surori,

Cum probabil mulți dintre dumneavoastră știți deja, am ajuns cu bine în România.

În drum spre casă am oprit în Australia, fiind țară învecinată, unde ne-am bucurat să prezentăm lucrarea din Papua Noua Guinee (PNG) și să avem părtășie frumoasă cu mulți frați și surori din 4 biserici (baptiste și penticostale, maghiare și române) din Melbourne. Dăm slavă Domnului pentru prieteniile frumoase care s-au format, și pentru cei care s-au îngrijit de noi așa frumos în timpul petrecut acolo. Aici puteți urmări un interviu cu noi, realizat pentru podcast-ul „Unde Esti, Omule?” de către fratele Dorel Mureșan, în Melbourne. 

Nici n-am așteptat bine să trecem de jetlag (oboseala din cauza diferenței de fus orar), și am început să umblăm să ne informăm în legătură cu acel subiect misterios despre care am scris data trecută. Acum îndrăznim să dezvăluim mai mult despre ce este vorba, deși, chiar și acum este ceva intangibil, ce l-am pus în mână Domnului și așteptăm, dar nu inactiv. Domnul ne-a pus pe inimă în ultima perioadă gândul adopției și am făcut mulți pași în acest sens, de când suntem acasă. Totuși, avem nevoie de răbdare, pentru că lucrurile nu merg repede, și de călăuzire clară din partea lui Dumnezeu, referitor la acest subiect. Rugați-vă cu noi, ca voia Domnului să fie împlinită!

Am căutat și o casă unde să putem primi copilul/copiii pe care Domnul vrea să ni-i dea. Am petrecut foarte mult timp în căutarea acesteia, și în final, când era să renunțăm de oboseală și dezamăgire, Domnul ne-a adus înaintea noastră o casă potrivită. Mai avem foarte mult de lucru până când va fi locuibilăiar resursele și timpul ce ne sunt la dispoziție sunt foarte limitate. Acceptăm oferte pentru voluntariat (în amenajări interioare, curățenie, etc.) iar când vom ști vârsta și sexul copilului/copiilor, putem folosi mobilă, hăinuțe și alte lucruri necesare pentru copii. Pentru detalii vă rugăm să ne contactați! 

Am avut destul de multe lucruri medicale de rezolvat, și mai sunt și altele. Rugați-vă pentru bunăvoință, înțelepciune (pentru noi și medici) și sănătate/rezolvarea problemelor!

Am reușit să vizităm familia lui Mihai (sora și familia ei) în Anglia pentru 2 săptămâni. A fost un timp frumos și important, mai ales că și mama lui Mihai este acum acolo. Să ne rugăm pentru ea, deoarece ea e foarte slăbită!

În România am vizitat multe biserici, care ne sunt alături de mulți ani, dar și altele noi, pentru încurajarea fraților și pentru a prezenta cât de minunat a lucrat Domnul în PNG în acești ani, de când nu ne-am văzut. Ne-am bucurat să îmbrățișăm oameni dragi pe care nu i-am văzut de mult și să povestim, dar am simțit de fiecare dată, că timpul nu e suficient pentru a exprima bucuria revederii.

Am avut câteva întâlniri online cu cei din poporul patep și buang. Prietenii noștri din patep ne-au mărturisit că fără noi nu sunt așa de însuflețiți pentru a face studiile biblice, și că au fost încurajați să avem astfel de timp din nou, măcar prin internet. Rugați-vă pentru grupul patep să continue să țină studii biblice împreună, să continue să meargă în alte locații să vestească Cuvântul curat, și să rămână ancorați în Cristos! Pentru cei din buang, mijlociți să rămână interesați de Cuvânt, și să vină la următorul curs de studiu biblic când ajungem la ei!

Ianuarie 2023 – Ceremonia de rămas bun din Buang

Citind despre adopție și casă, poate vă întrebați, care-i situația cu noi, oare am terminat slujirea cu cei din PNG? Din punctul nostru de vedere, putem spune, sigur nu acum. Credem că lucrarea nu s-a finalizat, în special cu poporul buang și amele, și una dintre școlile biblice. Dorința noastră este să ducem până la bun sfârșit lucrarea cu ei, doar că de acum dinamica lucrării va fi diferită. Prin calculații omenești, în august plănuim să mergem pentru o vizită de aproximativ 2 luni în PNG, după care să revenim în țară. Până în octombrie, prin voia Domnului am putea avea și atestatul pentru a deveni părinți adoptivi, după care  se poate întâmpla identificarea de către Direcție a unui copil/copii potriviți. Nu știm dacă, și cât de repede asta se va întâmpla, și nu știm cât de repede ne vom putea obișnui unii cu alții, dar sigur că va fi nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a ne forma viața ca o familie nouă împreunăDacă asta se va realiza, și toate merg în regulă, cu voia Domnului, am continua să facem călătorii de câteva luni în PNG, aproximativ de două ori pe an.

Poate vă întrebați: de ce acum adopția…? Ei, răspunsul e simplu: pentru că acum ne-a convins Domnul pe amândoi, iar noi îmbătrânim, deci, dacă mai vrem să avem energie să creștem copii, acum e timpul.

Deși nădăjduiam ca în această perioadă să ne luăm și un timp de odihnă și refacere, cum vedeți, din cauza planurilor și a circumstanțelor, nu prea am ajuns încă să avem parte de acel timp mult așteptat. Nu spunem asta pentru a ne plânge, doar ca să știți că încă avem nevoie de rugăciune în acest sensca Domnul să ne întărească. Oboseala acumulată din anii petrecuți în PNG nu trece de la o zi la alta.

Rugați-vă cu noi pentru călăuzire clară, deoarece avem decizii uriașe de luat în această perioadăși pentru toate detaliile care acum ne inundă și nu știm răspunsurile la multe dintre ele! Rugați-vă să putem finaliza casa în timp (august), ca atunci când revenim din PNG, să ne putem concentra la copil/copiii pe care s-ar putea să-i primim!

Mulțumim Domului pentru tot ce ne-a ajutat să facem prin harul Lui în PNG și în România și ne rugăm să ne dea putere să continuăm spre slava Lui! Vă mulțumim și dumneavoastră celor care ați continuat să vă rugați pentru noi și ați jertfit pentru lucrarea Domnului!

Cu drag, Mihai și Hajni