Salutări în Numele Domnului Isus și al fraților și surorilor din Ale. Nagaye!
Despre situația în țară
A venit ploaia! Aici în Addis Ababa suntem în plin anotimp ploios. În alte părți ale țării deși ploile nu au fost regulate și nici suficiente e ceva mai bine. Cele mai afectate se pare că au fost culturile de porumb, în timp ce culturile de teff și de sorg, cel puțin în parte, sunt mai bine.
Aș vrea să încep prin a vă mulțumi personal dar mai ales în Numele Domnului Isus pentru generozitatea voastră! Vreau să vă mulțumesc pentru felul cum v-ați arătat dragostea voastră prin fapte și nu doar prin vorbe. Am cumpărat cu ajutorul Domnului porumb și Faffa relief, făină ce a fost distribuită de către diaconi din biserică împreună cu reprezentați ai guvernului local pentru cei mai afectați de foamete.
Aș vrea mai ales să vă mulțumesc pentru toate rugăciunile pe care le-ați făcut. Cred că ele au făcut mai mult decât ochiul poate vedea și urechea poate auzi. Credem în promisiunea Domnului din Ps 107:20 de a trimite Cuvântul Său pentru vindecare „întorcându-i de la groapă”. Știu că au murit oameni din cauza foamei dar de asemenea cred că ar fi fost mult mai mulți fără rugăciunile voastre.
„O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fii oamenilor!”
Avem nevoie în continuare de rugăciunile voastre pentru a ști ce să facem cu timpul și resursele pe care Dumnezeu ni le-a încredințat.
De când v-am scris ultima dată lucrurile au progresat în proiectul de traducere. Unele lucruri se întâmplă chiar acum.
Înregistrarea cărții Marcu
După Paști echipa de traducători a venit în Adiss Ababa unde împreună am recitit Evanghelia după Marcu și am pregătit pentru înregistrarea lecturii dramatizate a cărții. Pentru o săptămână am lucrat în studioul de la SIL înregistrând primele 8 capitole. În ultima săptămână a lunii septembrie sperăm să putem reveni în Addis Ababa pentru a termina înregistrarea întregii Evanghelii după Marcu. Pentru noi a fost o experiență valoroasă de a interacționa în felul acesta citind Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca această înregistrare să fie de folos spre mântuirea multor oameni!
Filmul Isus în limba Ale
În săptămâna următoare frați din America, de la Operation Snap Dragon, au venit și ne-au învățat cum să folosim un software special pentru a traduce Scriptul Filmului Isus. Până acum am bucuria să vă spun că prima schită a scriptului e terminată și în această săptămână a fost verificată în comunitate. Săptămâna trecută a avut loc verificarea împreună cu un consultant iar în următoarele două săptămâni vocile actorilor vor fi selectate iar înregistrările vor avea loc în studioul pe care îl vom improviza în biroul din Gawwada. Înregistrarea vocilor pentru filmul Isus am terminat-o vineri și a fost așa de special să vedem filmul vineri seara cu vocile înregistrate, de Crăciun sperăm să avem premiera Filmului în Ale. Acesta este un motiv de mare bucurie pentru noi toți! Rugați-vă pentru protecția Domnului peste noi în tot acest timp.
Evanghelia după Luca
În ultima săptămână din luna mai și prima saptămână din iunie, Dr. Jim Kaiser consultant si Travis Williamson consultant în pregătire, au lucrat împreună cu noi primele șapte capitole din cartea Luca. Mulțumim Domnului pentru această ocazie dar mai ales pentru ceea ce am învățat în acest timp. Dinamica echipei de traducători întotdeauna a fost o provocare după ce un dialect standard a fost decis. Schimbara schițelor existente în dialectul standard s-a dovedit a fi o muncă aproape imposibilă. De aceea sfatul consultanților a fost să avem în echipa de traducători doar persoane care sunt din dialectul standard. Rugați-vă să avem călăuzirea Domnului în a găsi oamenii potriviți!
Personal
M-am întors acum trei săptămâni după un scurt timp în România. Acolo am participat la nunta lui Eduard și Diana, el fiind fiul surorii mele. A fost un eveniment frumos al familiei noastre și mulțumesc Lui că a făcut posibil să pot fi acolo!
Mulțumesc Domnului pentru mașina care în aceste trei săptămâni a fost pusă la punct de mecanic și electromecanic. Să sperăm că nu va mai ploua înăutru! Rugați-vă să găsesc pe cineva cu care să pot călători. Duminca aceasa, 6 august, Rubka, prietena mea ce mai bună din Gedole se va căsători.
Aici la noi în biroul din Addis Ababa două dintre surorile noastre în Domnul au fost diagnosticate cu cancer. Numele lor este Ishamush și Haragowen. Rugați-vă pentru mângierea familiei și a lor personală.
Cu drag, a voastră în Cristos,
Luminița Prisecaru