Salut de sărbători din partea directorului Wycliffe România

Dragi prieteni și parteneri,

Vă salut în Numele Domnului Isus, și din partea Asociației Wycliffe România.

Înaintarea lucrării de traducere a Bibliei este posibilă doar datorită harului lui Dumnezeu și a implicării Bisericii Lui. După cum știți, susținem misionari în mai multe popoare din lume, dar și în proiectele de traducere a Bibliei cu surzii și romii din România.

Pe mulți din misionari, izolarea cauzată de această pandemie i-a prins în mijlocul popoarelor cu care lucrează. Ne rugăm ca Domnul să-i aibă în paza Lui, și să fie un motiv de încurajare pentru acele popoare, în aceste vremuri tulburi.

Trecem printr-o perioadă de șoc, o schimbare dramatică pe care n-a prevăzut-o nimeni; care ne-a luat pe nepregătite. Este o situație în care ne întrebăm, ce semnificație are criza aceasta în planul lui Dumnezeu, și încercăm să ne adaptăm lucrarea la condițiile date.

Nu știm cum va fi viața noastră după această pandemie, dar știm că Dumnezeu are un plan bun pe care îl duce la îndeplinire prin noi, folosindu-se chiar și de aceste vremuri grele. Evanghelia mântuirii trebuie să ajungă în toată lumea!

Dumnezeul Cel Atotputernic nu a intrat niciodată în criză de soluții pentru împlinirea planurilor Sale. De aceea, avem toate motivele să fim plini de speranță.

Pe noi, această incertitudine ne face mai receptivi la vocea lui Dumnezeu. Este un timp în care Dumnezeu are acces mai ușor la inimile noastre, un timp în care ne punem întrebări și căutăm răspunsuri la Dumnezeu, sigurul care știe ce se întâmplă în lume astăzi.

Dumnezeu ne spune în Ieremia 33:3: Cheamă-Mă și-ți voi răspunde; și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști. De aceea, ne întoarcem cu smerenie la Domnul din alergările noastre, să ne conducă pe cărări noi, pe care nu am mai umblat niciodată. Recunoaștem că depindem de Dumnezeu în totalitate.

Vă mulțumim pentru rugăciuni și așteptăm să ne comunicați și dumneavoastră nevoile și luptele prin care treceți.

Fie ca aceste sărbători, prin care ne amintim de suferințele Domnului Isus, să ne asigure de marea Lui dragoste față de noi. Iar învierea Lui să ne amintească de promisiunea biruinței Lui în orice circumstanțe.

Vă dorim prezența binecuvântată a Domnului Isus în timpul sărbătorilor de Paște!