Rob bun și credincios

Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Mat. 25:21). În anul 2021, mai mulți robi ai Domnului au fost chemați acasă de Stăpânul lor, unii mai tineri, alții mai în vârstă. Fiecare am putea da câteva nume de oameni apropiați care au plecat deja. Unii dintre noi, robi rămași pe acest pământ, vor fi chemați acasă în anul 2022. Zilele acestea, mai mult ca oricând, ne amintim că suntem trecători în lumea aceasta, și trebuie să ne întrebăm, care va fi evaluarea Stăpânului pentru viața și slujirea noastră, atunci când ne va veni rândul să ne întâlnim cu El? Fiecare rob a primit o slujbă și resurse pentru îndeplinirea misiunii lui Dumnezeu pe pământ. Ne-am făcut partea? Cum folosim resursele Stăpânului? Noi suntem robii Domnului cu tot ce avem. Nu slujim statului, nici patronului și nici nouă înșine. Evaluarea finală va fi făcută de Marele Stăpân. Unii vor fi răsplătiți mai mult, alții mai puțin, iar alții vor fi pedepsiți pentru necredincioșie și irosirea resurselor Stăpânului. Misiunea Lui trebuie îndeplinită cu orice preț. Alții au suferit mult și au dat totul în slujba Stăpânului. Mai mult decât confortul nostru, Stăpânul caută mântuirea oamenilor. Modelul robului credincios îl oferă Însuși Stăpânul nostru care s-a sacrificat pe El însuși pentru salvarea noastră și a omenirii. Robii Lui sunt chemați să-I urmeze exemplul de slujire cu sacrificiu. Să ne ajute Domnul, ca la chemarea Lui acasă, fie că va fi în 2022 sau mai târziu, să fim găsiți robi buni și credincioși în slujirea pentru misiunea Marelui Stăpân.

Ruben DubeiDirector Executiv Wycliffe România