Pace,
Numele meu este Flavia Munteanu, sunt membră a asociației misionare Wycliffe România și mă aflu în procesul de pregătire pentru misiune.
O cântare pe care în trecut o cântam din obișnuință a căpătat un nou înțeles în aceste luni. Versurile ei spun așa la prima strofă: „Purta-va de grijă/ El, Domnu-n vreun fel:/Nu-n felul meu, poate,/ Nu-n felul tău poate:/ În felul Lui însă,/El va îngriji”. Sunt mulțumitoare că Domnul a purtat de grijă.
La începutul lunii mai încă nu știam dacă am primit bursa din partea Wycliffe Europa pentru a acoperi o mare parte din taxa de școlarizare, nici cum voi plăti cazarea și mâncarea în lunile de școală. Dar Domnul avea un plan minunat. Am primit un email prin care mi se spunea că un frate s-a oferit să plătească pentru o perioadă cazarea și mâncarea în Anglia. Nu a trecut mult timp și am primit un alt email că cineva a contribuit la costurile rămase cu taxa de școlarizare. De asemenea, după prezentarea în biserică un frate mi-a dat o sumă pentru cheltuieli. O soră mi-a spus că din septembrie îmi va dona o sumă lunar. Prin toate acestea, pot vedea brațul Atotputernic al Domnului care nu își lasă copiii la greu. Uneori așteptarea nu e ușoară, dar promisiunea că El poartă de grijă este una de care am învățat să mă agăț în aceste luni.
Pentru mine este prima dată când plec într-o țară străină și când merg cu un avion. După ce am luat biletul de avion mă gândeam cum voi ajunge din Londra la doamna unde o să stau în chirie, care e în altă localitate la ceva ore distanță. Găsisem o modalitate cu un autocar, dar Domnul a știut că ar fi mai bine ca o prietenă care locuiește în Londra să se ofere să mă ia de la aeroport și să mă ducă unde am nevoie. Domnul a răspuns la această rugăciune nerostită ca cineva să mă ia de la aeroport.
În luna iulie, am mers într-o tabără cu membrii și bordul de la Wycliffe, unde am avut un timp de părtășie cu frații și surorile și m-am încărcat spiritual. Acolo am avut discuții, timp de închinare și rugăciune și timp să admirăm creația Domnului.
Un lucru specific pentru care vă puteți ruga e ca Domnul să îmi pună pe inimă țara în care voi sluji după ce vin de la școală. Încă mă rog pentru un răspuns cu privire la viitorul meu în lucrare. Mă gândesc la lucrarea cu surzii, dar și la cercetarea lingvistică într-o țară străină.
Prin toate aceste experiențe am văzut mâna Sa. Acum când mai am puțin și plec mă bucur că am aceste lucruri rezolvate. Emoții am cu privire la tot ce implică școala, dar știu că Domnul mă va întări. Vă încurajez pe fiecare să vă încredeți în Domnul și să îi lăsați Lui toate nevoile.
Motive de rugăciune
Mulțumesc Domnului:
- că s-a îngrijit de cheltuielile cu cazarea, mâncarea și școlarizarea.
- că vine cineva să mă ia de la aeroport
- că Își ține promisiunile
Motive de cerere:
- Protecție pe drum spre Anglia
- Să mă acomodez cu noua cultură
- Să găsesc o biserică sănătoasă în orașul unde voi fi
- Să am înțelepciune pentru a învăța tot ce este necesar
- călăuzire cu privire la țara în care Domnul vrea să slujesc
Multe binecuvântări,
Flavia Munteanu