Propovăduiți Evanghelia! – familia Dubei

,

Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” Marcu 16:15

După moartea și învierea Lui, o lucrare importantă a Domnului a fost să se arate în mai multe rânduri ucenicilor Lui pentru a-i ajuta să creadă în învierea Lui. După ce într-un târziu au ajuns să creadă, Isus i-a trimis în toată lumea cu această Veste Bună, pentru ca și alții să creadă și să fie mântuiți prin mărturisirea lor. Dar pentru a propovădui Evanghelia la alte popoare, în limbile și culturile lor, trebuie să o traduci; și de atunci încoace Vestea Bună se traduce și se predică la tot mai mulți.

Un grup semnificativ de oameni care cer tot mai mult ajutor în traducerea Bibliei sunt surzii. Acesta este și motivul pentru care ne-am întâlnit în Cipru, aproximativ 180 de persoane, majoritatea surzi din 50 de limbi ale semnelor, din Europa, Orientul Mijlociu și Nordul Africii (poza de mai sus). În jur de 20 de organizații au răspuns acestei chemări și au venit să caute modalități de colaborare pentru a ajuta surzii și bisericile lor mici să înceapă traducerea Bibliei în limbile lor. Rugați-vă pentru aceste eforturi.

Am observat în ultima perioadă un accent deosebit care se pune pe zona Eurasia (Europa, Orientul Mijlociu și Nordul Africii), multe organizații se concentrează pe înaintarea mișcării de traducere în regiunea aceasta. FOBAI (Forumul internațional al Agențiilor Biblice) s-a reunit la Atena cu același scop. Aproximativ 67 de organizații au discutat strategii și au dezvoltat colaborări pentru a contribui la rezolvarea nevoii de Scriptură ale acestor popoare. Rugați-vă pentru înțelepciune și progres.

Eu sunt privilegiat să intru în lucrare în această regiune, într-o perioadă ca aceasta când Domnul lucrează frumos, iar eu am posibilitatea să învăț, să dezvolt relații și să contribui la această mișcare. Am fost în Italia să cunosc organizația noastră de acolo și să vedem cum merg proiectele în care sunt implicați și cum ar putea ajuta lucrarea cu surzii și romii din Italia. Am vizitat și o biserică Italiană și am împărtășit cu ei această viziune. Același lucru îl voi face și în Ungaria și apoi în alte țări.

Maria continuă să ajute Wycliffe România atât pe parte de Resurse Umane cât și contabilitate primară. Ne bucurăm de Miriam și Levi, de înaintarea lor pe calea Domnului și de implicare în biserica locală, ajutând echipa de laudă a bisericii. Miriam se pregătește pentru bacalaureat care se apropie repede și apoi pentru universitate. Planul ei este să meargă pe domeniul psihologiei. Levi mai are un an până atunci dar este atras de fizioterapie. Rugați-vă pentru călăuzirea și ajutorul Domnului.

Trebuie să împărtășim cu dumneavoastră nevoia familiei noastre de susținere financiară. Unele biserici care ne-au susținut de aproape 20 de ani nu mai pot continua, așa că ne rugăm ca Domnul să aducă pe alții care să ni se alăture în această slujire. Dacă cunoașteți biserici sau individuali care ar fi deschiși pentru o discuție în acest sens, suntem gata să oferim mai multe informații.

Vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la înaintarea Evangheliei.

Familia Dubei – Wycliffe România & Alianța Globală Wycliffe – Zona Europei