Pregătirile sunt în toi pentru Papua Noua Guinee – familia Dumitriu

Dragii noștri parteneri și prieteni!

În ultimele 3 luni Dumnezeu a lucrat în mod miraculos și ne-a ajutat în pregătirile noastre pentru misiunea pe termen lung din Papua Noua Guinee (PNG). A fost o perioadă foarte intensă, cu multe călătorii și prezentări, cu multe emoții de fiecare dată, dar în care credincioșia Lui nu s-a lăsat așteptată! El a deschis inima multor oameni să devină co-părtași misiunii Sale.

Cu voia Domnului, data plecării în PNG va fi ianuarie 2017. Decizia a fost luată ținând cont de: data cursului de orientare din PNG (1 februarie 2017), curs obligatoriu, cu care trebuie să începem slujirea; timpul necesar pentru pregătirea actelor de viză (sunt multe formalități de făcut); vaccinări; timpul necesar pentru extinderea echipei de susținere în rugăciune și financiar.

Am început din mai procesul de aplicare pentru permisul de ședere și viză, proces care poate dura până la 6 luni. Ne-am reînnoit pașapoartele și am trimis primele documente către organizația SIL PNG, organizație parteneră Wycliffe în Papua Noua Guinee, care ne ajută în pregătirea și obținerea permisului de ședere ca misionari. Vor mai trebui copiate, traduse și legalizare alte documente și trimise prin postă. SIL PNG a fost înființată în 1956, este filiala cea mai mare, cu cea mai dezvoltată infrastructură (școală, clinică, departament IT, departament mecanic, aviație, coordonatori și directori regionali pe fiecare domeniu de misiune Wycliffe).

Suntem pe mâini bune, dar în primul rând pentru că suntem în planul și mâna lui Dumnezeu. Deși sunt mulți misionari în această țară, tot nu sunt suficienți, luând în considerare diversitatea lingvistică (838 limbi distincte) care înseamnă sute de proiecte începute și altele care încă așteaptă să fie începute.

În aceste luni, Hajni s-a pregătit și a susținut examenul IELTS de engleză în 4 iunie, la Arad. Acest test poate fi dat doar în câteva centre din România. E un examen standardizat, foarte dificil, de nivel academic și contra timp (chiar foarte strict în această privință). Dăm slavă Lui că Hajni a luat scorul necesar pentru obținerea permisului de ședere în PNG. Mihai nu a trebuit să dea acest examen pentru că a trăit 7 ani în SUA și acest fapt constituie o dovadă acceptabilă, pentru cei de la imigrări din PNG, a cunoștințelor suficiente de limbă engleză.

Tot cu această ocazie, am fost la Centrul de vaccinări tropicale din Arad și am primit vaccinul contra febrei tifoide, unul din vaccinele necesare. Lista de vaccinări nu se oprește aici și din păcate nu sunt ieftine.
În perioada 23 iulie – 4 septembrie vom fi plecați în Anglia pentru studii în vederea pregătirii pentru câmpul de misiune. Cursul pe care îl vom face este ținut de Wycliffe și SIL prin institutul Redcliffe din Gloucester și este focalizat pe tehnici de învățare a unei limbi vernaculare (tribale, fără documentație scrisă și dicționare) și pe înțelegerea și adaptarea culturală. Cursul este predat de misionari cu experiență îndelungată pe câmpul de misiune, și cu studii lingvistice întemeiate.

Așa cum spuneam, Domnul a lucrat în mod miraculos și acesta e adevărat și din punct de vedere financiar. El a deschis inima fraților și surorilor care s-au angajat prin credință să ne susțină în mod regulat pe perioada slujirii în Papua Noua Guinee. Suntem încurajați de faptul că, în prezent dacă doar 12 persoane s-ar angaja să ne susțină cu 60 de lei lunar, bugetul ar fi acoperit. Obstacolele în calea realizării sunt gânduri ca: „nu mai e nevoie și de mine”, „mai e timp”, „sigur se va realiza bugetul și fără mine”, „ce diferență o să facă cei 10 lei ai mei?”.

Dorim să mulțumim tuturor celor ce ați decis să fiți alături de noi în rugăciune și financiar. Suntem onorați să fim împreună conlucrători cu Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor de la „marginea pământului”.
Filipeni 1:7 „…voi sunteți toți părtași aceluiaș har.”

Zilele trecute (10-12 iunie) am avut parte de o experiență unică! Pentru prima dată în istoria Wycliffe România, s-a organizat o mini-tabără cu scopul de a reuni membrii organizației: misionarii care sunt la momentul de față în țară, echipa de birou și membrii bordului împreună cu familiile lor. Dumnezeu a binecuvântat acest timp din plin, nu numai prin discuții, părtășie, revizuirea și rediscutarea politicilor organizației, dar și prin vremea bună (în ciuda prognozei descurajatoare) care ne-a permis să facem și drumeție, jocuri în aer liber pentru copii și adulți. A fost o oportunitate minunată să ne apropiem unii de alții și să împărtășim din experiențele avute. Rugăciuni au fost înălțate spre cer ca lucrarea Domnului să meargă înainte în fiecare proiect, colț al lumii, sau birou, unde suntem așezați de El.

Mulțumim Domnului pentru:

  • har în pregătiri;
  • inimile deschise ale celor care s-au angajat să ne susțină în mod regulat pe perioada slujirii;
  • Hajni a luat testul de engleză IELTS.

Fiți binecuvântați și fiți o binecuvântare!

Hajni și Mihai