Se pare că într-adevăr traducerea Bibliei a fost dintotdeauna parte integrantă a misiunii lui Dumnezeu. Și cel mai bine se vede acest fapt în biserica primară din Siria. În mod uimitor, biserica pe care Saul intenționa să o persecute, după cum este scris în Fapte capitolul 9, a devenit un centru de misiune. Prima traducere a Scripturilor din era creștină a fost realizată în jurul anului 170 d.Hr. în limba siriană, așa cum era vorbită în Damasc!
În secolele următoare, activitatea de traducere a Bibliei s-a răspândit mai apoi din Siria în Armenia, Georgia, Samarkand și în alte locuri. În această fază, aproape întodeauna Septuaginta a fost textul sursă pentru Vechiul Testament. Aceasta era o traducere din ebraică în greacă, finalizată în jurul anului 130 î.Hr., destinată evreilor vorbitori de limba greacă. Ea a fost folosită de Pavel atunci când cita din Vechiul Testament. Știți cum se spune: „Dacă a fost suficient de bun pentru Pavel, este suficient de bun și pentru…”.
Cum au ajuns Scripturile să fie accesibile oamenilor obișnuiți
Ieronim a fost unul dintre cei care nu erau convinși de argumentul anterior. În jurul anului 382 d.Hr. Papa l-a însărcinat pe secretarul său, Ieronim, să realizeze o nouă traducere în limba latină, deoarece s-ar putea spune că versiunile bazate pe Septuaginta erau mai degrabă neîngrijite. Ieronim s-a apucat de treabă cu mult entuziasm și seriozitate. A învățat ebraica și grație lucrării lui Origen, a reușit să aibă acces la textele Scripturii atât în ebraică, cât și în greacă. Remarca ce i-a fost atribuită lui, conform căreia „a ignora Scriptura înseamnă a-L ignora pe Hristos” dezvăluie întrucâtva pasiunea cu care și-a îndeplinit sarcina de traducere.
Traducerea sa, în limba latină populară, ne este cunoscută sub numele de Vulgata. Nici nu ne dăm seama cât de mulți dintre termenii cheie ai lui Ieronim au fost adoptați în limba engleză. Cuvinte precum Scriptură, mântuire, justificare și regenerare au pătruns în limba engleză prin intermediul formelor lor latine din Vulgata.
Traducerea în Evul Mediu
S-ar putea crede că în „Evul Mediu” nu au existat mulți traducători ai Bibliei. A fost, cu siguranță, perioada în care expansiunea islamică a făcut ca Biserica să treacă în starea de izolare și să se orienteze spre interior. Și totuși, aceasta a fost epoca lui Chiril și Metodiu, misionari care au tradus Biblia pentru slavi. A existat, de asemenea, o impresionantă activitate de traducere a unor pasaje din Scriptură în limba arabă la Sevilla, Bagdad și Damasc. Știm, de asemenea, că Bede a tradus Evanghelia lui Ioan în engleza veche. Peter Waldo a întreprins demersuri asemănătoare în Franța.
John Wycliffe a devenit cunoscut în Anglia secolului al XIV-lea ca un adversar proeminent al privilegiilor și puterii din Biserică. Spre sfârșitul vieții sale, el și-a exprimat convingerile sale prin traducerea Scripturilor din Vulgata în engleza veche pentru oamenii obișnuiți. După moartea sa, Wycliffe a fost excomunicat, iar trupul său a fost exhumat și ars. Dar, spre deosebire de cei de dinaintea lui, Wycliffe a avut un efect care s-a răspândit în toată Europa: Jan Hus și alții din Praga au tradus Scripturile în maghiară și cehă. Hus a fost declarat eretic și a fost îndată ars pe rug.
Noi resurse
Două evenimente din secolul al XV-lea au schimbat cursul traducerii Bibliei nespus de mult. Dezvoltarea presei tipografice de către Gutenberg este bine cunoscută, dar căderea Constantinopolului în 1453 este adesea trecută cu vederea. Cunoașterea și accesul la textele grecești și ebraice se pierduseră în Biserica Apuseană. Biserica Răsăriteană fusese cea care păstrase aceste cunoștințe vechi, așa că, atunci când Constantinopolul a căzut, cărturarii au fugit spre vest, luând cu ei textele grecești și ebraice. Au ajuns la Paris, la Londra și la Rotterdam. Erasmus din Rotterdam a fost cel care a realizat o ediție a textului grecesc al Noului Testament în 1516.
Tipărirea Bibliilor a creat posibilități de răspândire complet noi, iar faptul că textul grecesc era disponibil a însemnat că traducerea era mult mai precisă. Dacă combinăm acești doi factori cu dorința tot mai mare, stârnită de persoane precum Wycliffe, de a citi Scripturile pe cont propriu, putem vedea cum s-a modificat scena traducerii Bibliei. Până în 1600, apăruseră versiuni tipărite ale Bibliei în întregime în 15 limbi europene.
Lucrări inovatoare
Traducerea lui William Tyndale a Bibliei în limba engleză din anii 1530 rămâne de referință pentru vorbitorii de limbă engleză. El a inventat atât de multe expresii care reușeau să transmită mesajul cu putere. Folosirea de către el a termenului de tir cu arcul pentru a rata ținta, cu referire la „a păcătui”, a fost magistrală. La fel a fost și invenția sa ingenioasă a termenului „ispășire”. Multe alte expresii, cum ar fi „pământul celor vii”, „despărțirea căilor”, „lumina ochiului” sunt atât de familiare încât uităm de originea lor biblică. Versiunea King James, publicată în 1611, a păstrat o mare parte din lucrarea inovatoare a lui Tyndale.
Ritmul de traducere a Bibliei a încetinit în următorii 200 de ani, dar în urma creșterii misiunilor în jurul coastelor Africii și Indiei, acest ritm a crescut din nou în prima parte a secolului al XIX-lea. Henry Martyn a murit epuizat în Armenia la vârsta de 31 de ani, dar nu înainte de a fi tradus Noul Testament în trei limbi! William Carey din Serampore, în India, a lucrat la traducerea Bibliei în peste 40 de limbi și dialecte. Până în 1880, episcopul anglican Samuel Ajayi Crowther, vorbitor de yoruba, a devenit primul traducător african în limba maternă. Însă toate acestea au fost curmate atunci când atitudinea colonială a preluat controlul: „Limbile europene sunt de ajuns”. Începea o nouă eră întunecată!
Semne de speranță
În secolul XX au fost din ce în ce mai multe semne de speranță, odată ce sângerarea din 1914-1918 a fost înlăturată. SIL, fondată în 1934 de Cameron Townsend, și organizațiile Wycliffe care au fost înființate ulterior s-au aflat în centrul unei atenții tot mai mari acordate grupurilor de oameni care nu auziseră încă Evanghelia.
Acesta a fost secolul în care noile tehnologiile au avut din nou un impact uriaș asupra eforturilor de traducere a Bibliei: computerul, telefonul mobil și internetul au revoluționat metoda, ritmul și calitatea traducerii, precum și a distribuției.
Femeile au început să deschidă drumuri în traducerea Bibliei. Pandita Ramabai, o indiancă din casta superioară convertită la creștinism, oferă un exemplu remarcabil. La 24 de ani, s-a trezit în sărăcie: o văduvă săracă și orfană. A învățat greacă și ebraică pentru a traduce Scripturile în marathi și a finalizat traducerea chiar înainte de a muri în 1922.
În cea de-a treia tabără de formare SIL, organizată în 1936, Florrie Hansen (mai târziu Cowan) și Eunice Pike au plecat să lucreze împreună în Mexic – fără soț!
Până la sfârșitul secolului, organizațiile de traducere a Bibliei apăreau într-o țară după alta. Ceea ce fusese o explozie ocazională de activități de traducere devenise o mișcare globală!
Lucrarea în curs de desfășurare
Astăzi, întreaga Biblie este tradusă în aproape 740 de limbi diferite și, cu peste 3200 de proiecte de traducere în curs de desfășurare, mișcarea de traducere a Bibliei este mai puternică ca niciodată.
Cu toate acestea, această mișcare nu este necontestată. Atât guvernele, cât și bisericile continuă să pledeze pentru suficiența și eficiența doar a câtorva limbi la nivel mondial, în detrimentul celorlalte, iar agenda de traducere tinde să reflecte mai degrabă dorințele celor cu putere financiară decât ale celor cu perspectivă locală.
Dar lecția istoriei este că mișcarea de traducere a Bibliei nu se stinge ușor. Dacă, așa cum a sugerat regretatul istoric de origine gambiană Dr. Lamin Sanneh, Hristos însuși este cel mai mare act de traducere – Dumnezeu tradus în omenire – putem fi siguri că povestea traducerii Bibliei nu s-a încheiat încă!
Morgan, D. (16 iunie 2022). A brief history of Bible translation. Wycliffe Bible Translators. https://wycliffe.org.uk/story/a-brief-history-of-bible-translation
