„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” (Isaia 58:1a)
Salutări sfinte din Târgu Mureș!
Vă salut pe toți cu dragostea eternă și harul protector al lui Isus în această zi de iarnă. Sunt foarte recunoscător pentru toate binecuvântările primite în această toamnă, din care aș dori să vă împărtășesc câteva, ca să putem slăvi pe Tatăl nostru pentru toate lucrările Sale făcute în noi și prin noi.
Lucrarea mea în proiectul Rroma!
Toamna, ca și vara, s-a desfășurat puțin diferit față de anii anteriori și a adus și câteva schimbări. Cu tristețe am constatat cu colegii mei, că pandemia nu s-a restrâns, de aceea conferințele și vizitele personale la biserici, ori au fost amânate, ori au fost anulate, ori au fost puse pe cale virtuală.
Orele de Biblie pentru copii
Orele de Biblie pentru copii însă am putut să le continui și în timpul toamnei. Copiii din grupul anterior au crescut și au devenit tineri, astfel grupul nou este deja o altă generație, cu care pot să împărtășesc buna vestire (Evanghelia). Ei însă încă nu cunosc lumea Bibliei, așa că am decis să reiau întâmplările de la început (Geneză – Creație). Acum am ajuns în timpul patriarhilor (suntem la viața părintelui Avraam).
Eu sunt în continuare bucuros și mulțumitor, pentru aceste inimi „mici”, dar să ne rugăm în continuare ca acest Cuvânt al Domnului să nu dispară fără urme din viața lor ci să aducă roade în multe vieți.
Înregistrările și editarea lor
În scrisoarea anterioară am pomenit, că în timpul verii am început înregistrările câtorva întâmplări selectate din Biblie în dialectul central (romi unguri). 22 de întâmplări sunt traduse din toată Biblia în acest „pachet” și am reușit să terminăm înregistrările acestora în această toamnă. Sunt recunoscător, pentru fratele, care a fost gata să „jertfească” din timpul și energia lui pentru acest scop.
După terminarea înregistrărilor, am început lucrările de editare, pentru finalizarea acestora. Vom pune aceste înregistrări pe CD-uri și DVD-uri și vor fi expuse și pe internet, pe pagina web. Slavă Domnului, înaintez ușor cu aceasta, dar lent, pentru că necesită o muncă migăloasă și detaliată.
Suportul financiar s-a terminat oficial pentru acest proiect din luna octombrie, lucru pe care l-am amintit și în scrisoarea anterioară. Asta s-a și întâmplat, dar noi am continuat lucrarea, deși într-o formă mai modestă. La orele de Biblie pentru copii mă angajez pe mai departe, de aceea acum eu le susțin financiar. În prezent suntem în negociere cu o agenție parteneră în legătură cu posibilitatea susținerii acestora. Lucrarea pe computer și online nu necesită o susținere financiară mai mare, astfel continuăm această slujire. Sunt recunoscător Tatălui, pentru că a binecuvântat și această lucrare până acum și a dat tot ce aveam nevoie și în această perioadă de criză. Pentru proiectul de traducere în limba oficială (standard) încă se mai fac negocieri, dar sperăm că se va lansa în curând. Să ne rugăm ca voia Domnului să fie realizată și în acest context.
Alte slujiri!
Predicile de acasă și vacanța în Grecia
Slujirea din biserica locală și din împrejurimi am putut continua desigur și în această perioadă, dar a trebuit să ne oprim la sicriul mai multor frați și surori foarte scumpi.
Sunt foarte recunoscător Domnului pentru toate lucrările la care am putut participa. Să ne rugăm în același timp ca El să folosească totul pentru gloria Sa și pentru zidirea Împărăției Sale.
Încă din toamna trecută m-am înscris cu un grup cunoscut din Odorhei la o vacanță în Grecia. Din cauza pandemiei la începutul anului acesta m-am gândit, că plata în avans s-a pierdut, dar în vară din nou s-a ivit posibilitatea plecării. Singura diferență era, că acum trebuia să fie arătat la granița Greciei și un test negativ de Covid-19. Aceasta am reușit să facem, astfel am putut petrece aproape 10 zile într-o țară pe care am dorit să o vizitez de mult. A fost o ședere foarte plăcută. Pe lângă vizitarea Mării Egee și Muntelui Olimp, am putut participa la trei excursii, unde am vizitat locuri istorice și moderne (după cum se vede în imaginile de mai jos). Am putut vizita și orașul Tesalonic, care acum este capitala regiunii Macedonia și a fost țara natală a lui Alexandru Macedon („Cel Mare”). Pe aici a umblat și apostolul Pavel cu colegii lui și a înființat o biserică.
Sunt foarte recunoscător Domnului pentru că am avut parte de această mini vacanță, unde am putut să mă recuperez și să mă pregătesc pentru slujirea mea de viitor.
Mulţumiţi Domnului împreună cu mine:
- pentru că Domnul ne-a dat har pentru a continua lucrarea;
- pentru că am putut continua prelucrarea materialelor;
- pentru bisericile și persoanele de acasă, care mă susțin din toate punctele de vedere;
- pentru că mi-a ținut sănătatea în slujire.
Rugaţi-vă pentru:
- ca Domnul să folosească materialele făcute și pe căi virtuale;
- ca romii să trimită noi traducători și grupuri pentru materiale;
- ca Domnul să binecuvânteze atât comunitățile de romi cât și altele;
- ca Domnul să ne călăuzească în slujire;
- ca Domnul să lucreze în continuare pentru susținerea mea financiară necesară;
- pentru misiunea internă şi externă.
Mulţumesc anticipat!
Închei aici gândurile mele. Domnul să vă binecuvânteze.
Cu dragoste în Isus Hristos, Zoltán!