„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” (Isaia 58:1a)
Salutări sfinte din Târgu Mureș!
Vă salut pe toți și vă doresc har reînnoit și dragoste eternă, în această zi de toamnă. Iată că a sosit și toamna și eu uitându-mă afară la vremea posomorâtă și sumbră m-am gândit, cum s-a dus vara atât de repede?! Slăvesc pe Domnul, pentru toate minutele frumoase petrecute și aș vrea să mă uit înapoi cu mulțumire și să împărtășesc puțin din aceste clipe cu voi.
Lucrarea mea în proiectul Rroma!
În timpul verii, ca și în anii anteriori, lucrarea ia amploare, de aceea ajutorul pentru oameni, și taberele ajung pe prin plan.
Orele de Biblie pentru copii și înregistrările
Orele cu copiii au continuat până la începutul vacanței și înaintând prin întâmplările din Biblie am ajuns la vremea împăraților (regilor). Am observat, că aceste întâmplări au fost ascultate cu interes și de cei mici. Mă bucur că și generația mai tânără este interesată de Cuvântul Domnului și sunt mulțumitor Domnului pentru ei. Să ne rugăm, ca Domnul să atingă și să transforme viețile lor, care să slăvească-L mai departe pe El și să ducă și mai departe buna vestire (Evanghelia).
Înregistrările și verificările audio au continuat până în iunie, după care și această activitate s-a oprit, pentru că frați Romi au pornit la drum pentru lucru în țară sau în străinătate, astfel că acum în toamnă se reîncepe acest proiect.
Mulțumim Domnului pentru ce am putut produce. Să ne rugăm, ca mulți oameni să folosească aceste materiale Biblice.
Proiectul din Oltenia
Încă de la începutul verii am fost nevoiți să călătorim în Oltenia, pentru o cauză nefericită. Aici s-a odihnit pentru eternitate mama traducătorului nostru de aceea, împreună cu doi colegi a trebuit să reprezentăm atât echipa, cât și asociația misionară din care facem parte. Nu cu mult timp în urmă traducătorul ne-a vizitat cu ocazia unei verificări a traducerii. La această lucrare am ajutat și eu, apoi am reușit să vizităm câteva comunități din împrejurimi, unde am putut sluji atât cu răspândirea materialelor produse, cât și personal. Sunt foarte recunoscător pentru aceste oportunități, dar să ne rugăm, ca Domnul să binecuvânteze Cuvântul rostit în orice format și Domnul să lucreze la pocăința și întărirea cât mai multor oameni.
Alte slujiri!
Taberele (Beliș)
Toată lumea știe, că vara este anotimpul taberelor, și punctul culminant al anului. Personal, eu am reușit să ajung la trei din acestea, și toate trei au fost foarte plăcute, interesante și binecuvântate. Prima, la care am participat, a fost organizată de Wycliffe România la Beliș, în Munții Apuseni. Aceasta a fost o tabără de recreere și de întâlnire cu echipa. După micul dejun am avut un timp de părtășie și am vorbit despre lucrare și proiecte comune, iar după prânz am avut timp liber (drumeții, sport, discuții personale etc.). Eu sunt foarte recunoscător pentru acest timp al anului, în care pot petrece mai mult timp împreună cu colegii cu care slujim la aceeași organizație, dar în locuri diferite (deseori departe unii de ceilalți).

Tabăra națională (Piatra – Craiului)
La sfârșitul verii a fost organizată o tabără la nivel național, pentru misionari slujitori (atât din țară, cât și din străinătate), de o echipă (Member Care) din alianța PIM. Tabăra de odihnă se organizează anual, anul trecut a fost organizată în județul Mureș, iar anul aceasta au ales un loc foarte frumos, sub masivul Piatra Craiului (jud. Brașov) în Carpații Meridionali. Înainte de prânz au fost întâlniri, în care am avut mai multe teme cu care se confruntă frații și surorile misionare și desigur am putut asculta și împărtăși mai multe experiențe personale. După masă și aici am avut timp liber (sport, activități pentru familie, odihnă etc.), și o după masă de drumeție în care am urcat pe stânci (a fost o experiență nemaipomenită). Slăvesc pe Domnul atât pentru natură, cât și pentru oameni și lucrarea făcută prin ei.
Tabăra de tineret și slujirea de acasă
A treia tabără la care am participat, a fost organizată de biserica mea, pentru tineret. Aceasta a avut loc în Munții Gurghiului într-un loc foarte frumos și nou pentru mine. Înainte de masă am studiat o tematică din Biblie (anul aceasta a fost despre călătorie) la care am ajutat și eu cu o prezentare, iar după masă a fost la fel timp liber (sport, odihnă etc.). Seara la focul de tabără am putut asculta și împărtăși mărturii personale (desigur și pe a mea). În două zile am făcut drumeții la munte, și am atins mai multe vârfuri. Slăvesc pe Domul pentru aceste clipe liniștite și binecuvântate alături de tineri pocăiți, dar mă rog pentru ceilalți tineri, să audă și să accepte chemarea Lui pentru viețile lor. Desigur am continuat și slujirea din biserica locală și din împrejurimi. Gloria să fie a Lui pentru vara petrecută cu El și să ne rugăm în același timp ca în timpul toamnei să continuăm slujirea cu forțe noi, pentru zidirea Împărăției Sale.
Mulţumiţi Domnului împreună cu mine:
- pentru că am putut ajunge în tabere;
- pentru că am putut distribui mai multe materiale;
- pentru că am finalizat orele cu copii pentru acest an școlar;
- pentru că am putut lucra la înregistrări;
- pentru că am ajutat la „zidirea” bisericilor;
- pentru bisericile și persoanele de acasă, care mă susțin din toate punctele de vedere.
Rugaţi-vă pentru:
- ca romii să folosească spre binele lor materialele distribuite recent;
- ca Domnul să deschidă uși noi pentru distribuire;
- ca Domnul să binecuvânteze atât comunitățile de romi cât și pe celelalte;
- ca Domnul să ne călăuzească în slujire;
- ca Domnul să lucreze în continuare pentru susținerea mea financiară necesară;
- pentru misiunea internă şi externă.
Mulţumesc anticipat!
Închei aici gândurile mele. Domnul să vă binecuvânteze.
Cu dragoste în Isus Hristos, Zoltán!