Dragă biserică, iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Slavă Tatălui Ceresc că sunteţi alături de noi în această lucrare misionară. Ne bucurăm că vă rugaţi şi că mijlociţi pentru noi şi pentru aceste popoare pe care le slujim aici.
De mai bine de un an de zile cel rău foloseşte anumite persoane şi conflictele dintre ele ca să împiedice lucrările globale de misiune care se realizează în această zonă a lumii. Unul din satele din vecinătatea noastră are parte de lupte nedomolite şi certuri între mai multe familii ale aceluiași trib. Aceste lupte şi certuri apar ca rezultat al cercului neîntrerupt de răzbunări cauzate de răzbunări. În această cultură bazată pe sistemul de ruşine/onoare certurile şi luptele pot izbucni de la o simplă remarcă adresată public cuiva. Acea persoană se răzbună şi apoi victimele sau copiii acestora au dreptul să revendice răzbunarea la rândul lor şi să pedepsească astfel pe cei ce le-au făcut rău. Aşa se întâmplă în ultima perioadă şi în acest sat învecinat pe nume Onamuna. Aceşti oameni au Evanghelia tradusă în limba lor. Mulţi din acest trib sunt creştini autentici, însă cel rău are şi el oamenii lui prin care lucrează. Lupta spirituală este cruntă pentru că multe suflete din acest trib Îl află pe Isus şi trec din moarte la viaţă.
Anul trecut un bărbat din acest sat s-a simţit nedreptăţit sau ofensat şi s-a răzbunat omorând pe cineva. Familia victimei a cerut răzbunare şi acest lucru a dat naştere unor lupte ce au cauzat pierderea a 4 vieţi omeneşti şi incendierea tuturor caselor uneia din tabere. Cei care şi-au pierdut casele şi au fost răniţi sau au avut persoane decedate în familie au cerut instanţelor publice şi poliţiei locale ca atacatorii să fie forţaţi să plătească despăgubiri. Aceasta nu s-a putut întâmpla din cauza sărăciei şi a faptului că forţele polițienești și de ordine au foarte puţine resurse. Au rezultat astfel alte răzbunări de ambele părţi; alte victime şi alte case incendiate. Aceste două surori creştine din imagine locuiesc în acest sat. Ele vin şi ne ajută la treburile gospodăreşti săptămânal. Astfel putem să investim în ele şi să le ajutăm material. Deşi nu s-au implicat personal în aceste lupte, au fost nevoite să suporte aceste orori ca şi victime colaterale. Numele lor sunt Naniso şi Kero. Naniso şi soţul ei au rămas fără o bună parte din coliba lor şi au pierdut multe din lucruri. Casa lui Kero a ars complet împreună cu lucrurile ei. Prin strădania şi ajutorul copiilor ei în ultimele două luni reuşise să îşi reconstruiască coliba. Acum câteva zile cineva din tabăra inamică i-a incendiat locuința din nou.
Deşi ne rugăm pentru aceste persoane simţim alături de ele şi le ajutăm cât putem, suntem forţaţi de sistemul social din această ţară să nu ne implicăm prea mult. Una dintre familiile din acest sat a şi lansat ameninţări la adresa unor misionari interzicându-le să mai ajute financiar pe victime. Mă aştept ca aceste lucruri să nu fie aşa de uşor de înţeles din perspectiva românilor de acasă care nu au intrat niciodată în contact cu obiceiurile şi cultura acestor locuri. Încercaţi să înţelegeţi şi prin prisma faptului că aceşti oameni nu au fost expuşi niciodată valorilor creştine precum iertarea şi dragostea necondiţionate. Răzbunarea, egoismul, materialismul şi dorinţa de dreptate personală sunt uneori singurele şine pe care merge locomotiva vieţilor lor sociale. Lipsa de educaţie, sărăcia şi nivelul scăzut de alfabetizare ce nu depăşeşte 5% în anumite zone sunt ca nişte geamuri prea fumurii ca să poată vedea sau dori vreo potenţială schimbare de macaz. Aceste femei creştine şi alte victime colaterale asemenea lor încă aşteaptă să li se facă dreptate. În realitate însă, numai iertarea şi dragostea lui Hristos Domnul poate rupe acest cerc nesfârşit al răzbunărilor. Ambele tabere au acum motive de răzbunare şi nimeni nu mai ştie de la ce au pornit. Asemenea lor mai sunt şi alte câteva sute de triburi în Papua Noua Guinee şi luptele continuă de secole. Datoriile ambelor tabere sunt enorme şi nimeni nu poate să plătească pagubele. Deşi sfatul nostru creştinesc faţă de aceste femei a fost să caute să manifeste iertarea totală şi necondiţionată care vine prin puterea jertfei şi exemplului lui Isus, ele nutresc încă resentimente puternice.
Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva în PNG. Aceste scenarii se repetă în majoritatea triburilor care trec de sub puterea întunericului la lumina lui Hristos. În sute de cazuri de-a lungul ultimelor decenii pacea adevărată a lui Hristos şi iertarea Lui au spart sfera tradiţiilor locale greşite şi au rupt aceste cercuri de răzbunare. S-au întâmplat în trecut cazuri când cei mai mari lideri de gherilă s-au îmbrăţişat cu duşmanii lor de moarte şi s-au botezat împreună. Se pare că şi acest trib trebuie să treacă prin aceste dureri ale naşterii până când lumina lui Hristos va învinge pe deplin întunericul spiritual. Se pare că în slăbiciune şi neputinţă se vede cel mai lămurit puterea lui Dumnezeu şi aceste lucruri trebuie să se întâmple. Astfel vor cunoaşte toţi că prin nici o altă putere nu s-a putut rupe lanţul urii şi al răzbunării timp de sute de ani, ci doar prin iertarea lui Hristos.
Între timp aceste conflicte îi descurajează pe mulţi misionari aflaţi în Ukarumpa şi induce o stare de anxietate printre echipele de lucrători veniţi aici. De multe ori drumul spre oraşul apropiat este închis din cauza acestor conflicte şi acest fapt limitează aprovizionarea cu resurse a centrului misionar. Nu se poate pătrunde în acest sat şi în împrejurimi deocamdată, şi acest lucru împiedică lucrările de evanghelizare, alfabetizare şi păstorire de biserici. Vă rugăm să nu trimiteți fonduri caritabile sau ajutoare. Deocamdată nu se poate face caritate aici. Ei nu acceptă încă să primească ceva în ura lor și câteva resurse neașteptate ar putea oferi alte motive de ceartă. Rugați-vă în schimb.
- Rugaţi-vă pentru pace în satul Onamuna.
- Rugaţi-vă pentru ca victimele să manifeste o dragoste şi o iertare divină
fără precedent faţă de agresorii lor, iar aceasta să oprească răzbunările
definitiv. - Rugaţi-vă ca mai mulţi oameni să intre în contact cu Scripturile şi să îşi
însuşească adevărurile biblice din traducerea în limba lor. - Rugaţi-vă ca tot mai mulţi oameni din Onamuna să devină creştini adevăraţi
şi să renunţe la practicile tradiţionale care nu sunt după voia lui Dumnezeu. - Rugaţi-vă pentru Kero şi pentru Naniso ca să îşi poată reconstrui casele şi
să aibă parte de pace şi linişte. - Rugaţi-vă pentru nimicirea planurilor celui rău care îngreunează în prezent
lucrările de aici. - Mulţumiţi pentru puterea lui Dumnezeu şi pentru că El poate să facă toate
aceste lucruri.
Evenimentele acestea îşi urmează într-un fel cursul lor firesc în planul lui Dumnezeu. El lucrează oricum pentru mântuirea copiilor Lui de aici. Gândiţi-vă însă ce privilegiu ni s-a acordat ca şi biserică românească să ne putem ruga şi mijloci pentru aceste suflete. În aceste momente unice în istorie ni s-a dat şansa nemeritată să ajutăm la un efort global de zidire a Împărăţiei lui Dumnezeu până va intra numărul deplin al neamurilor. Dorim să vă încurajăm cu acest verset care sintetizează în contextul lui toate aceste lucruri enunţate mai sus.
„Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 Ioan 4:19
Marius şi Mihaela Taciuc