Sărbători binecuvântate de Domnul Isus!
Rugăciunea este esențială pentru ca să putem sluji cu putere, eficiență și înțelepciune.
În acest an am experimentat minunile Domnului în ceea ce privește suportul financiar. El ne-a purtat de grijă lună de lună în ciuda faptului că nu avem promisiuni regulate pe termen lung decât în măsură de 60%. Totodată am experimentat și lupta spirituală intensă și nevoia tot mai mare de rugăciune din partea noastră dar și a altora. În câteva ocazii ne-am simțit la limita puterilor sau deznădăjduiți. Atacurile au venit din diferite direcții, nu întotdeauna legate de slujirea noastră, dar mai ales înaintea unui eveniment de evanghelizare sau slujire în public.
De aceea vă îndemnăm ca în noul an, dacă nu ați făcut-o deja, să aveți o listă permanentă de rugăciune, pe care să ne adăugați și pe noi și să ne amintiți în rugăciune cel puțin săptămânal. E o investiție în cer pe care Domnul o va onora fără să rămână dator!
Un subiect la care am meditat în acestă perioadă și care am vrea să-l împărtășim cu dumneavoastră, este adoptarea de către creștini, și desigur și de misionari, a unui mod de viață modest. Noi ne-am gândit că într-o societate care aproape că e dezgustată de modestie și care ne spune că trebuie să avem tot ce are și vecinul, acestă valoare are nevoie de resuscitare. Am vrea să știm ce credeți voi despre asta și ce înseamnă pentru voi a trăi modest. Scrieți-ne!
Iată pe scurt câte ceva din activitățile noastre din toamnă până acum:
- Domnul ne-a pus pe inimă să organizăm o întâlnire lunară de rugăciune pentru misiune, pentru a mijloci, atât pentru misionarii Wycliffe România, cât și pentru alții.
- “Ziua Mondială a Bibliei” a fost celebrată pe 13 noiembrie la Liceul Baptist din Timișoara, unde Wycliffe România, reprezentată de Jeroen van Velden (directorul organizației) și Mihai, a fost prezentă lansând provocarea de implicare în misiune.
- Tot legat de “Ziua Mondială a Bibliei”, am fost invitați la Biserica Baptistă Maghiară din Biharia, unde am prezentat lucrarea traducerii și viața și nevoile misionarilor.
- Pe 13-14 octombrie, am organizat Zilele deschise Wycliffe, la care a fost invitată Luminița Prisecaru, misionar în traducerea Bibliei în Etiopia. În ciuda promovării participarea a fost mult sub așteptări. Rugați-vă pentru mai mare interes! Am folosit această ocazie pentru a filma un interviu cu Luminița în vedera creării unor materiale video de promovare a lucrării Wycliffe. Aici găsiți un clip făcut pentru Crăciun:
- Timp de aproape 3 luni, am lucrat la noul site Wycliffe România. Acest nou site dă posibilitatea cititorului să corespondeze direct cu misionarii, să-i adopte în rugăciune sau financiar, să doneze prin intermediul Paypal, să scrie comentarii la articole, comentarii care sunt trimise automat prin email misionarului despre care este articolul. De asemenea noul site este optimizat pentru vizualizare de pe mobil sau tabletă.
- Hajni și Jeroen sunt în continuare implicați în procesul de aderare al unei familii și a două fete, pentru a deveni misionari WR. Vedem că cel rău dorește să le împiedice, să-i descurajeze în orice fel, dar ne bucurăm că ei nu se lasă învinși. Rugați-vă cu noi ca totul să meargă în regulă în procesul lor de aderare și să le găsim locul potrivit de slujire.
În ultima perioadă am folosit pentru timpul nostru devoțional o cărticică (În fiecare zi cu Isus – Arta conviețuirii Creștine), care a avut tema principală: dragostea față de semenii noștri, versetul de bază fiind:
De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 2 Petru 1:5-7
Noi, familia Dumitriu, dorim să creștem în iubire, împreună cu frații noștri din toată țara, și aceasta să se manifeste nu numai de sărbători.
Vă dorim un an nou în care să ne reînnoim puterile prin El și pentru El!
Cu drag,
Hajni și Mihai