Cunoscut și sub numele de Wyclif sau Wickliffe, a fost un profesor universitar la Oxford care nu s-a lăsat intimidat de poziția oficială a bisericii. El a inspirat, provocat și supravegheat traducerea Bibliei în limba engleză din Vulgata. Wycliffe a fost un teolog romano-catolic care era motivat de îngrijorarea sa pentru corupția bisericii și conducerea acesteia. Autoritățile bisericești au făcut intenționat Vulgata inaccesibilă laicilor, astfel încât doar „clerul, era cel care trebuia să traducă textul și să-i învețe pe oameni conținutul său” (Lutzer 2016: Loc 309). Wycliffe și-a dat seama de conducerea bisericii, că aceasta era motivată să refuze accesul laicilor la Biblie, de teama de a descoperi neconcordanțele enorme „între stilurile de viață ale episcopilor și clerului și cele poruncite – și practicate – de Hristos și apostoli” (McGrath 2001:19).
Wycliffe s-a arătat nemulțumit de această situație și a crezut că „în loc să te uiti la papă sau la emisarii săi, era nevoie doar să studiezi Biblia pentru a învăța tot ce era necesar pentru viața creștină” (Lutzer 2016: Loc 301). Wycliffe era ferm convins că, dacă oamenii obișnuiți aveau Biblia în propria limbă engleză, „acei câțiva care știau să citească o puteau citi apoi și celorlalți, iar Evanghelia putea fi redescoperită” (Lutzer 2016: Loc 309). Cu toate acestea, biserica era sigură „că, dacă oamenii obișnuiți citeau Biblia, ar fi dedus tot felul de interpretări ciudate” (Lutzer 2016: Loc 320). Wycliffe era dispus să își asume riscul, crezând că nici măcar laicii nu aveau nevoie de „interpretare specială… pentru a înțelege” (Connolly 1996:77). Ei puteau să înțeleagă Evanghelia și să fie mântuiți. Așa că el dorea ca, cât mai mulți oameni, fie că erau clerici sau laici, să aibă șansa de a citi Biblia singuri (Lutzer 2016:Loc 320).
Wycliffe a plătit scump pentru criticile sale față de Biserica Romano-Catolică: a fost demis de la Universitatea din Oxford în 1381. Lolarzii (membri unei mișcări religioase, de la mijlocul secolului al XIV-lea până la Reforma engleză, condusă inițial de Wycliffe) au completat traducerea după moartea lui Wycliffe în 1384. Probabil că Wycliffe a tradus părți sau cea mai mare parte a Noului Testament, deși învățații au remarcat că nu a fost tocmai cea mai fină traducere, deoarece a fost tradusă din Vulgata. Cu toate acestea, chiar și cu astfel de neajunsuri, oamenii au avut acces la o citire mai exactă a Noului Testament decât ceea ce obișnuiseră să audă din partea clerului (Lutzer 2016: Loc 315). John Purvey a fost cel care, după moartea lui Wycliffe, a revizuit traducerea Bibliei din 1388 până în 1395 (Drake 2008:66).
Din păcate, Biblia lui Wycliffe nu a fost accesibilă pe scară largă, deoarece presa de tipar nu fusese încă inventată. Toate Bibliile lui Wycliffe au fost copiate manual și Gutenberg a inventat presa de tipar aproape după 100 de ani. Înainte de aceasta, de obicei, unui scrib îi trebuia aproximativ 10 luni pentru a face o copie. Prin urmare, doar bogații își puteau permite să angajeze un scrib. Astăzi, încă există aproximativ 250 de exemplare ale Bibliei lui Wycliffe, ceea ce indică distribuția sa extinsă, chiar dacă au existat tot felul de încercări de confiscare și distrugere a traducerii sale (Drake 2008:66). Clerul considera că orice laic care deținea o Biblie Wycliffe la momentul lansării sau memora orice porțiune din ea, ar fi participat la un act de trădare (Drake 2008:66).
Erwin Lutzer (2016: Loc 309) susține că cea mai mare influență a lui Wycliffe s-a manifestat in „popularizarea” disponibilității și utilizării Bibliei. Wycliffe, împreună cu lolarzii, „oferind oamenilor Biblia și provocând nemulțumirea față de papalitate”, a semănat semințele pentru reforme mult mai ample și „mai drastice” (Lutzer 2016: Loc 339). Biblia lui Wycliffe a deschis, de asemenea, ușa viitoarei proliferări a traducerilor în limba engleză.
Sursa: How can the Reformation’s focus on faithfulness to Scripture inspire us for mission?, Kirk J. Franklin
