Isus va reveni! – familia Dubei

,

„…Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” Faptele Apostolilor 1:11

Acest adevăr al revenirii Domnului nostru ne dă speranță pentru o lume mai bună dar ne și responsabilizează pe noi ca robi ai Lui, să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a dat-o, înainte de revenirea Lui. Misiunea ne este prezentată cu trei versete mai înainte, în versetul opt: îi vom fi martori, de acasă până la marginile pământului.

De aceea mobilizăm și recrutăm oameni pentru îndeplinirea acestei misiuni. Am organizat cursul Kairos cu tineri din județul Bihor pentru a le prezenta planul lui Dumnezeu de mântuire de-a lungul istoriei și cum lucrează El astăzi pentru înaintarea lucrărilor. Care sunt nevoile actuale în domeniul traducerii și folosirii Bibliei în popoarele fără Evanghelie.

Cu același scop organizăm o tabără de misiune la Boga, județul Bihor, în data de 1-6 august unde îl invităm pe Dumnezeu să ne descopere voia Lui pentru aceste popoare îndepărtate dar iubite de El, și care este rolul nostru pentru salvarea lor. Mai multe informații despre tabără găsiți aici https://wycliffe.ro/tabara-wycliffe-2022/.

Dumnezeu a adus la noi peste 50 de refugiați din Ucraina, oameni care au intrat în contact cu biserica noastră din Oradea. Da, El dorește ca noi să îi ajutăm cu nevoile lor fizice și materiale dar mai mult, am înțeles că El i-a adus la noi să-i ajutăm spiritual. De aceea am ținut programe cu ei în tabăra în care sunt cazați și i-am adus la biserică de câteva ori. Aceste doamne cu copiii lor sunt foarte deschise la Evanghelie și ne rugăm ca Evanghelia să le schimbe viața pentru totdeauna. Ele se pregătesc să se întoarcă la casele lor în lunile iunie și iulie. Rugați-vă pentru pace în țara lor și ca ele să se întoarcă la Domnul înainte de a se întoarce la casele lor, având o inimă nouă și cu speranța pentru o lume mai bună.

Viața pe pământ este plină de suferință și durere pentru tot mai mulți oameni. În ultima perioadă, datorită pandemiei și a războiului suferința s-a accentuat. De aceea nevoia de cursuri de consiliere a crescut foarte mult. Lucrătorii din biserici au nevoie pregătire pentru ajutorarea celor traumatizați. Am ținut un curs de vindecare a traumelor în Brașov cu lucrători care ajută pe alții. În luna iunie suntem chemați de o biserică din Cluj.

Am participat la o conferință europeană la Budapesta în același domeniu, grija pentru oameni. Acest material ne va ajuta la tabăra de refacere pentru misionari și lucrători pe care o vom organiza în august la Târgoviște. Lupta pe linia întâi este tot mai grea și lasă răni mari în inimile lucrătorilor. Rugați-vă pentru refacerea lor.

De asemenea vom avea și o întâlnire cu membrii Wycliffe România în luna iulie pentru întărirea legăturilor dintre noi dar vom discuta și despre o colaborare mai strânsă cu bisericile în lucrarea de misiune.

Mulțumim Domnului pentru înaintarea lucrărilor de traducere a Bibliei pentru surzii și romii din România. Surzii lucrează din greu să finalizeze Evanghelia după Marcu la final de septembrie. Au rămas puțin în urmă din cauza pandemiei. Romii au tradus capitolele 18-21 din Ioan și am avut un atelier de folosire a pasajelor cu romi din Județul Mureș. Acum s-au tradus capitolele 1-6 și se fac verificările cu consultanții într-o biserică de romi din Tinca, Bihor. Continuați să susțineți în rugăciune aceste proiecte în lupta cu cel rău.

Atelier de folosire a Scripturii cu romii

Vă mulțumim foarte mult pentru susținerea dumneavoastră în aceste timpuri grele. Domnul să se îngrijească de toate nevoile dumneavoastră și ale slujirii în care sunteți implicați.

Mulțumiri și cereri

  • Slavă Domnului pentru posibilitatea întâlnirilor față în față
  • Pentru cursurile Kairos prin care mobilizăm tineri și biserici la misiune
  • Pentru ajutorarea celor cu inima frântă prin cursurile Vindecarea Traumelor
  • Pentru posibilitatea de a sluji refugiaților atât material cât și spiritual
  • Pentru posibilitatea de a organiza tabere și pentru cei care s-au înscris deja
  • Pentru înaintarea traducerii Bibliei pentru surzii și romii din țară.
  • Cereți Domnului vindecarea inimilor și sufletelor refugiaților
  • Domnul să se folosească de noi pentru ajutorarea celor în suferință
  • Să întărească pe misionari și lucrătorii de pe linia întâi
  • Să ne ajute Domnul cu pregătirea taberelor din această vară
  • Dumnezeu să ridice mai mulți lucrători pentru marele seceriș
  • Pentru biruință în luptele duse de proiectele de traducere a Bibliei
  • Dumnezeu să vă asculte și rugăciunile dumneavoastră și să vă dea pacea Lui.

Cu drag Dubei Ruben, Maria, Miriam și Levi.