Două culturi. O singură chemare. Făcând Scriptura să fie văzută și înțeleasă de comunitatea de surzi din întreaga lume.
Ultimele luni au fost foarte aglomerate. Am plecat din Mexic spre România în februarie și am rămas acolo timp de trei luni. În timp ce eram acolo, ne-am ocupat de ultima parte a planificării nunții, am obținut viza pentru Mexic pentru Damaris, ne-am căsătorit, am plecat în luna de miere, am avut o prezentare la biserica lui Damaris, am încercat să obținem vize pentru Statele Unite pentru Damaris și familia ei, am vizitat prieteni și rude și chiar am cunoscut câteva persoane noi la biserică.
Din păcate, planurile noastre de a vizita SUA cu vize turistice pentru Damaris și familia ei au eșuat, așa că susținătorii lui Joe vor trebui să aștepte pentru a o întâlni pe Damaris. Deși acest lucru a fost dezamăgitor, am reușit să ne întoarcem în Mexic mai devreme decât am planificat. Considerăm că aceasta este voia lui Dumnezeu și suntem bucuroși să o urmăm.
Deoarece lui Joe i s-a permis să stea în Europa maximum trei luni ca turist, a trebuit să plecăm înainte ca strângerea de fonduri a lui Damaris să fie finalizată în totalitate. Sperăm și ne rugăm ca aceasta să fie completă foarte curând. Vă îndemnăm să ni ne alăturați financiar!
Între timp, am început să căutăm un apartament. Aceasta a fost prioritatea cea mai importantă, așa că niciunul dintre noi nu și-a reluat responsabilitățile încă. Ieri am primit vestea bună că ni s-a aprobat aplicația pentru închirierea unui apartament! Amândoi așteptăm cu nerăbdare să ne reluăm activitatea printre surzi, dar nu înainte să mobilăm apartamentul ca să ne simțim ‘acasă’ în el.
Vă mulțumim pentru rugăciuni și pentru sprijinul financiar. Suntem nerăbdători să vă luăm cu noi în aventurile noastre din Mexic!
Motive de rugăciune
- Slavă Domnului pentru călătoria în siguranță înapoi în Mexic!
- Slavă Domnului că am găsit un apartament potrivit pentru noi!
- Rugați-vă pentru ca strângerea de fonduri a lui Damaris să fie finalizată.
- Rugați-vă pentru putere reînnoită pe măsură ce ne reluăm activitatea.
Clarificări în privința fondurilor
Acum că suntem căsătoriți, credem că este necesar să clarificăm exact cum funcționează fondurile noastre.
Amândoi lucrăm cu o organizație Wycliffe, însă Wycliffe România și Wycliffe SUA sunt diferite. Fiecare dintre ele are politici, metodologii și sisteme diferite.
Pentru a fi cât se poate de clar, nu ne vom schimba organizațiile. Asta înseamnă că modul în care ne-ați sprijinit până acum nu trebuie să se schimbe. Puteți continua să donați în aceleași conturi și în aceleași moduri în care ați făcut-o până acum, indiferent pe care dintre noi ați susținut.
Amândoi avem în continuare propriile noastre conturi separate la organizațiile noastre respective, pentru care fiecare dintre noi trebuie să strângem fonduri.
Asta nu înseamnă că americanii nu pot dona pentru Damaris sau că românii nu pot dona pentru Joe. Cui donați este în întregime alegerea dumneavoastră. Vă încurajăm să ne contactați pentru orice alte întrebări. Ne-am bucura să aducem puțină lumină asupra acestei situații destul de ciudată și unică!
Joe & Damaris



