„El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.” Psalmul 112:7
O astfel de inimă tare și încrezătoare în Domnul e ceea ce mi-am dorit și pentru care m-am rugat în aceste două luni.
Iulie și august au fost ca un ‘du-te, vino’ continuu. Problemele mele cu viza au persistat, motiv pentru care am petrecut jumătate din iulie în Mexic, apoi o lună înapoi în Columbia și acum mă aflu din nou în Mexic. Nu a fost o perioadă ușoară, însă am învățat mai mult ca oricând că planurile Domnului sunt întotdeauna drepte și nimic, absolut nimic nu e la întâmplare. Toate răspunsurile negative în a obține o viză în Columbia n-au făcut altceva decât să mă redirecționeze către Mexic.
Eu și colegul meu, Joe, care se află în aceeași situație ca mine, am reușit să obținem o scrisoare de invitație ca voluntari și ni s-au acordat 6 luni de ședere. Cu toate că aceasta înseamnă că trebuie să părăsim din nou țara în februarie, anul viitor, totuși avem cele 6 luni garantate și nu trebuie să plecăm la fiecare 3 luni.

Cu toate că aceasta înseamnă o relocare, cel puțin temporară, cât privește lucrarea, rolurile mele nu s-au schimbat aproape deloc. Mica schimbare e că o să ajut echipa de traducere din Mexic ca asistent administrativ.
În rolul de mentor lingvistic și cultural, lucrurile merg bine și responsabilitățile pe care le am sunt din ce în ce mai multe. Îndrumez tot mai mulți colegi și am început să preiau predarea câtorva module pe care noii misionari trebuie să le completeze în procesul lor de pregătire.
Urmează în curând să începem și să învățăm limba semnelor mexicane. Aceasta va fi o provocare destul de mare, pentru că încă încercăm să ne readaptăm în noua țară și avem mult de muncă. Dar sunt încrezătoare că Domnul ne va da putere. Urmează mai multe vești, dar asta în următoarea scrisoare!
Motive de rugăciune
- Lăudați-L pe Dumnezeu pentru felul în care a aranjat lucrurile pentru intrarea în Mexic și obținerea celor 180 zile!
- Lăudați-L pe El pentru toate lucrurile noi din viața mea – experiența din Mexic mi-a schimbat mult perspectiva asupra vieții de misiune!
- Rugați-vă pentru adaptare în noua țară și clădirea unor relații bune și puternice cu localnicii și comunitatea de surzi de aici!
- Rugați-vă pentru învățarea limbii semnelor mexicane și relații bune cu profesoara noastră!
Strigătul de independență
Cu toate că sărbătoarea independenței în Mexic e pe 16 septembrie, ziua dinainte, pe 15, e o zi importantă în care se adună familiile și celebrează împreună. De obicei, lumea se adună în centrul orașului sau a comunei și, într-o tradiție de aducere aminte, oamenii strigă o serie de urări în stil ‘trăiască Mexic…!’
E o sărbătoare foarte mare și lumea vinde steaguri pe toate străzile. Ca echipă, am fost invitați acasă la o familie mexicană ca să sărbătorim în stil tradițional. Suntem încântați de asta și abia așteptăm să mergem la ei!
Fiți binecuvântați!
Cu oameni ca voi înaintează Împărăția lui Dumnezeu!
Damaris