„Glasul Domnului este puternic; glasul Domnului este măreț.” Psalmul 29:4
Cuvântul Domnului are și astăzi putere să sfărâme stânca și să schimbe inima. Traducătorii romi au tradus capitolele 18 la 21 din Evanghelia după Ioan. Am mers împreună cu ei la Sadova în județul Dolj să verificăm traducerea într-o comunitate de romi de acolo. A fost interesant să vedem cum înțeleg și reacționează ei la pasajele biblice în limba lor. Erau interesați și bucuroși să participe la verificări. Pastorul lor i-a încurajat să ajute proiectul pentru că, așa cum a spus el: frații aceștia fac lucrarea lui Dumnezeu, traduc Biblia în limba noastră…
Aveți aici câteva mărturii din partea traducătorilor:
- Eu mulțumesc pentru această oportunitate de a lucra la această lucrare specială și cred că Dumnezeu ne-a ales pentru acest lucru și simt că sunt/suntem binecuvântați să facem acest lucru.
- Faptul că o tot implic pe mama în traducere și verificare și testare, am observat că a început să studieze Biblia alături de sora mea care este creștină. Asta mă bucură tare mult.
- Pe noi ne ajută ca familie la început de drum, deoarece provenim din confesiuni diferite care se bat cap în cap în anumite privințe (noi nu o facem). Discernământul spiritual pe care îl dobândim citind ne ajută să înțelegem mai bine voia lui Dumnezeu și misiunea noastră. Îmi doresc ca Biblia în rromani să aibă impact asupra cât mai multor rromi transformându-le mintea și inima.
Când vor fi înregistrate și printate aceste capitole vom merge în comunități de romi să-i învățăm cum să le folosească în familiile, bisericile și comunitățile lor.
Am participat la o întâlnire de post și rugăciune organizată de către patru organizații de misiune partenere, pentru generația Z (cu vârsta între 10-30 de ani). Am fost surprins să văd mulți tineri acolo interesați să ajungă cu Evanghelia la generația lor. Au participat aproximativ 200 de persoane. Ne-am rugat și am împărtășit oportunități de slujire pentru această generație. Un lucru care mi s-a confirmat acolo și mai mult este că Domnul are planuri frumoase cu această generație chiar dacă noi nu prea le dăm șanse.
În data de 22-23 februarie ne întâlnim cu partenerii PIM pentru a planifica o conferință de misiune la care să invităm păstori și prezbiteri. Rugați-vă să ne ajute Domnul să dezvoltăm în România un parteneriat mai mare pentru misiune.
Pe 4-5 martie vom avea adunarea generală Wycliffe România unde vom discuta despre anul 2021 și planuri pentru 2022, câteva tabere și alte lucrări. Apreciem rugăciunile dumneavoastră.
Avem două persoane noi care au început procesul de aderare la Wycliffe România. Continuați să vă rugați pentru 25 de lucrători noi care să se alăture lucrării de traducere până în 2025 și care să ajungă la 25 de popoare noi care au nevoie de Biblie în limbile lor.
Miriam a împlinit 18 ani și a început școala de șoferi. Domnul să o călăuzească în deciziile majore care îi stau înainte. Levi ajută pe un misionar american să învețe limba română. Ne bucurăm că Levi și Miri merg pe calea Domnului. Vă mulțumim foarte mult pentru susținerea dumneavoastră în aceste timpuri grele. Domnul să se îngrijească de toate nevoile dumneavoastră și ale slujirii în care sunteți implicați.
Mulțumiri și rugăciuni
- Slavă Domnului pentru grija și protecția Lui pentru familia noastră.
- Pentru traducerea primelor patru capitole din Ioan în limba rromani.
- Pentru verificarea acestor capitole în rromani la Sadova, jud. Dolj.
- Pentru generația tânără pe care Domnul o cheamă în lucrarea Lui.
- Pentru toți partenerii noștri și felul în care ne folosește Domnul împreună.
- Pentru bisericile și persoanele care ne susțin cu credincioșie.
- Cereți Domnului ca Miri și Levi să fie conduși de Domnul în planurile Lui.
- O bună colaborare între partenerii proiectului cu romii și progres în lucrare.
- Scripturile traduse să fie folosite și să aducă transformarea inimilor.
- Pentru o bună întâlnire cu partenerii PIM, pe 22-23 februarie.
- Călăuzire și har la adunarea generală Wycliffe România, pe 4-5 martie.
- Dumnezeu să ridice mai mulți lucrători pentru marele seceriș.
- Dumnezeu să vă asculte și rugăciunile dumneavoastră și să vă dea pacea Lui.
Cu drag Dubei Ruben, Maria, Miriam și Levi.