Promovarea folosirii Scripurii

DE CE? Să ajutăm Biserica să crească în Cristos prin ucenicizare.

Și tu ai putea fi un specialist PFS!

Cu toţii suntem preocupaţi de cei care nu au Scripturile, dar adevăratul scop este cu mult mai larg, el se află dincolo de scrierea unei limbi, de terminarea unei traduceri sau de încurajarea alfabetizării. Scopul traducerii Bibliei nu sunt nişte Biblii împachetate frumos sau ţinute doar la vedere într-o vitrină.

Tot ceea ce facem are ca scop ultim o Scriptură folosită în mod eficient şi multe vieţi schimbate. Specialiștii în Promovarea Folosirii Scripturii (PFS) lucrează în parteneriat cu biserica locală pentru a vedea vieţi transformate prin Scriptura tradusă.

Ce anume face un specialist în PFS?

Aspectele specifice ale Promovării Folosirii Scripturii în care ai putea fi implicat, variază în funcţie de situaţia locală, darurile şi interesele tale.

În parteneriat cu biserica locală ai putea:

★ să pregăteşti seminarii pentru liderii de biserici, ajutându-i pe aceştia să folosească eficient traducerile noi în cadrul serviciilor divine, în grupurile de rugăciune, la timpul de rugăciunile din familie sau în activitatea de evanghelizare;

★ să ajuţi pe învăţătorii de școală duminicală şi pe liderii de tineret să pregătească materiale adecvate şi să-şi dezvolte aptitudini de predare şi povestire;

★ să ajuți la producerea de materiale bazate pe Biblie, care să se adreseze nevoilor locale, cum ar fi educație despre SIDA sau vindecare a traumelor de după război;

★ să ajuți la producerea de casete audio, materiale video sau programe creştine pentru radioul local;

★ să îţi foloseşti abilitățile muzicale colaborând cu un grup de muzicieni locali, încurajându-i să scrie imnuri şi cântece cu un stil adecvat din punct de vedere cultural.

pastor Ştim acum că Îi putem vorbi lui Dumnezeu în propria noastră limbă şi că Lui Îi place acest lucru!  

– Un pastor Kenyan –

Calificări

  • Probabil că ai deja o diplomă universitară sau o altă pregătire la un nivel similar.
  • Ești un creştin dedicat, care joacă un rol activ în biserica locală şi este gata să slujească oriunde l-ar trimite Dumnezeu.
  • Ești deschis la un angajament pe termen lung.

Pregătire

Pregătirea este oferită prin intermediul European Training Programme.

Mai întâi, vei dobândi o înţelegere mai largă referitor la ceea ce înseamnă munca lingvistică. În continuare, vei fi echipat cu o serie de instrumente precise care au de-a face cu învăţarea unei limbi străine şi a adaptarea la o cultură nouă.

Apoi, în mod normal urmează o pregătire specializată în Promovarea folosirii Scripturii, care te va instrui specific pentru primul rol pe care urmează să-l ai în străinătate.

Finanțare

Costurile pot varia în funcţie de locul în care vei lucra. Posturile oferite de Wycliffe nu sunt remunerate. Membrii Wycliffe se încred în Dumnezeu pentru întâmpinarea nevoilor lor prin intermediul unei echipe de rugăciune şi ai unor parteneri financiari.

Misiunea se face în parteneriat cu biserica locală care trimite lucrători şi, de asemenea, bazându-ne pe Dumnezeu care S-a dovedit credincios sutelor de membri Wycliffe de-a lungul multor ani.

Oportunități

Specialiştii în Promovarea Folosirii Scripturii încep să lucreze adesea în locuri unde există un proiect de traducere deja în desfăşurare. În acest timp vei lucra cu bisericile locale pentru a identifica obstacolele în calea folosirii Scripturii:

★ Îşi pot procura oamenii destul de uşor un Nou Testament sau broşuri cu texte din Scriptură şi sunt acestea la un preţ adecvat?

★ Ştiu oamenii să citească destul de bine încât să folosească ceea ce găsesc de citit?

★ Sunt liderii de biserici dispuşi să citească şi să predice în limba locală?

★ Există vreo tradiţie în muzica creştină locală sau în ce privește compunerea de cântece creştine?

După ce au fost identificate neajunsurile şi oportunităţile, vei lucra împreună cu lideri ai bisericilor, traducători sau lucrători în alfabetizare pentru a dezvolta strategii şi activităţi adecvate. Într-un stagiu mai avansat, în mod obişnuit specialiştii în Promovarea Folosirii Scripturii îşi folosesc abilităţile şi experienţa pentru a încuraja şi sprijini o serie de proiecte din aceeaşi regiune sau ţară.

Ce abilități sunt necesare?

Specialiştii în Promovarea Folosirii Scripturii sunt în primul rând persoane care comunică bine, fie în scris, fie prin teatru, muzică, artă sau povestiri. Va trebui să ai aptitudini în unul sau mai multe din aceste domenii şi să fii încântat să dai aceste aptitudini mai departe, și altora. Ai nevoie să fii creativ, flexibil şi să îţi placă lucrul cu oameni din culturi şi tradiţii bisericeşti variate.

Daca cunoşti din propria experienţă puterea Scripturilor de a schimba o viaţă şi vrei să faci parte a lucrării pe care o face Dumnezeu în toată lumea, ne-ar face plăcere să iei legătura cu noi.

Contactează-ne prin telefon la 0752 – 175 299, sau foloseşte formularul de contact.

Vezi aici care este procedura de aplicare pentru a fi misionar Wycliffe România.

Începe slujirea prin a te ruga pentru misionari! Folosește formularul de abonare de mai jos pentru a fi la curent cu motivele de rugăciune.