Multe popoare de băștinași nu pun mare preț pe intimitate. Poporul Canela, între care am trăit și am lucrat în Brazilia pentru câteva decenii, este un astfel de popor.
Duminicile după-amiaza, Jo și cu mine săream pe motocicleta noastră Honda și plecam în căutarea intimității personale, odihnă binecuvântată, priveliști tihnite și o briză ușoară care să țină insectele pișcătoare la distanță.
Într-o zi am găsit toate acestea pe vârful dealului, numit Rooster Hill, chiar la estul satului. După o oră de mers, Jo a decis să rămână și să stea să savureze priveliștea în timp ce eu am mers mai departe să privesc un șir de palmieri la distanță. Palmierii de obicei indicau un pârâu, și acolo ar fi putut fi un loc retras de înot.
S-a dovedit însă că am descoperit ceva mult mai important decât palmieri și intimitate.
M-am strecurat printre bușteni căzuți și pâlcuri dese de tufe, în timp ce încercam să păstrez direcția generală spre sud. De asemenea am rămas vigilent pentru a detecta posibile vizuini de armadilo și mușuroaie tari ca piatra de termite ascunse în iarba înaltă. Cerul era înnorat, dar luminos, iar soarele aproape deasupra capului. Mă bucuram de briza răcoritoare și lipsa insectelor.
După ce am mers o vreme cu motocicleta, am început să îmi dau seama că ori acei palmieri erau de fapt cu mult mai departe decât crezusem, ori mă îndreptam într-o direcție greșită. Iar ca să nu o îngrijorez pe Jo cu absența mea îndelungată, m-am întors și am pornit-o înapoi.
Mergeam înspre nord, din nou printre obstacole. După un timp îndelungat, am văzut Rooster Hill. Sau cel puțin așa am crezut. După ce m-am apropiat încă puțin, am văzut că nu ajunsesem de fapt. Oh, oh! M-am pierdut, mă gândeam.
Mi-am amintit ce am învățat la antrenamentul de supraviețuire și m-am oprit imediat. Ceasul meu arăta ora 12:30 după-amiază. Cerul era înnorat, luminos, cu soarele direct deasupra capului, astfel că habar nu aveam încotro era nordul. Ar fi trebuit să aștept încă vreo trei ore sau mai mult, până când soarele ar fi fost vizibil în vest și aș fi fost în stare să mă orientez.
Îmi imaginam cum Jo devine tot mai îngrijorată, așa că am decis să continui să merg cu motocicleta în speranța că voi ajunge într-un loc pe care-l voi recunoaște. Mergeam încet, scrutând în permanență împrejurimile după Rooster Hill.
M-am rugat puțin, cerându-I lui Dumnezeu să mă ajute să găsesc drumul și să nu îngăduie ca Jo să se îngrijoreze. Am vorbit de asemenea mult cu mine însumi în tot acest timp:
“Deșteptule, de ce nu te-ai asigurat că ai compasul în săculețul de la motocicletă?”
„Oricare din grupul Canela ar putea urmări urmele lăsate de anvelope, chiar și un copil mic, tu de ce nu poți?”
„De ce nu ai rămas pur și simplu acolo pe deal cu Jo și să te relaxezi, în loc să îți iei tălpășița în această excursie inutilă?”
„Oricând poți avea probleme cu motocicleta și va trebui să mergi pe jos de aici.”
„Jo va fi atât de îngrijorată și nervoasă când te vei întoarce… într-un târziu.”
Am mers cel puțin o oră, căutând într-una Rooster Hill, a fost ora cea mai lungă din viața mea.
Dintr-o dată, l-am văzut!
M-am alăturat lui Jo în vârful dealului, fiind gata să îmi cer scuze și să explic, însă ea nu părea să fie supărată că lipsisem atât de mult.
M-am uitat la ceas. 12:36. Cum?
Am verificat să văd dacă se oprise ceasul, încă ticăia. Trecuseră doar șase minute de când mi-am dat seama că mă pierdusem. Mi s-a părut că fusese de zece ori mai lung acest răstimp!
Atunci am făcut o descoperire. Știind că ești pierdut face ca panica să îți tulbure lăuntrul. Este greu să rămâi calm, dificil să gândești logic și aproape imposibil să fii obiectiv.
Însă este un lucru și mai teribil decât realizarea că ești pierdut. Acela de a fi pierdut și să nu știi asta decât când este prea târziu.
Din nefericire, aceasta este situația în care se află mii de grupuri etnice din lume. Sunt înțepeniți în culturi pline de teamă și stiluri de viață care le distrug sufletele, dar nu știu altceva mai bun. Ei nu știu că sunt pierduți.
Nu au nici o modalitate să învețe despre cultura lui Dumnezeu și stilul de viață instituit de El, care aduc pace și dau viață din toate punctele de vedere.
Aceste sute de milioane de oameni, vorbitori a mii de limbi diferite, au nevoie disperată să aibă Cuvântul lui Dumnezeu tradus în limbile lor.
Doar atunci vor avea șansa să realizeze că sunt pierduți și că există Cineva care le va arăta calea, nu doar înspre Rooster Hill, ci înspre o casă cerească.
Sursa: A Kick in the Pants, de Jack Popjes
