Mă numesc Tamara și sunt în stadiul de pregătire pentru misiune, în calitate de membră a organizației misionare Wycliffe România. Am fost născută și crescută într-o familie de creștini autentici care mi-au semănat, din pruncie, dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, am mers la biserica locală, mai întâi adusă de părinți, apoi din proprie inițiativă. Prima dată când am avut legătură cu misiunea a fost în clasa a VI-a, când, copil fiind, la școala duminicală am corespondat cu alți copii din Africa de Vest. Experiența nu a fost de lungă durată, însă a rămas întipărită în mintea mea îndeajuns de mult încât, în momentul în care familia de misionari prin care Domnul făcuse posibilă comunicarea a venit la noi la biserică, am mers să le mulțumesc. Pe atunci eram deja în clasa a X-a. Tot la vârsta de 16 ani au avut loc două evenimente majore: am fost botezată și am început studiul geografiei Africii. Nu aveam nici cea mai mică idee cum se va folosi Dumnezeu de o indignare de-a mea peste ani buni: începusem să învăț geografia Africii din cauză că în clasă ne-a fost predată sumar; în concepția multora de atunci, la fel ca acum, Africa era/este o țară, nu un continent. Or eu devenisem conștientă deja de faptul că în Africa există o varietate de țări și oameni, peste a căror identitate se trece prea ușor.
Timpul a trecut, și am devenit studentă la Facultatea de Litere din orașul natal. În anul al doilea, actualul director Wycliffe România a fost din nou invitat la biserica noastră, de data aceasta și pentru seara de tineret. Partea interactivă a serii a fost rugăciunea pentru popoarele fără Biblie în limba lor: fiecare tânăr trebuia să țină de o parte a hărții lumii, și să se roage pentru un anumit grup etnic. Atunci au început să mi se deschidă ochii: noi eram o mână de tineri, ale căror mâini nu cuprindeau decât o mică parte din acele grupuri. Era nevoie de mai mulți. Dar am lăsat acest gând la nivel de constatare. Duminică, fratele misionar a ținut o predică despre nevoia de traducere a Bibliei în limba inimii, adică în limba maternă. Din nou, am fost mișcată. Știindu-mă o persoană care se bazează mult pe simțiri, am preferat să abandonez gândul, crezând că vine de la mine, nu de la Domnul. În drum spre casă, o prietenă apropiată a văzut că sunt îngândurată. I-am spus fără ezitare ce gând am și ea mi-a spus simplu ce e de făcut: să ne rugăm. Așa că am început să mă rog: „Doamne, dacă Tu mă chemi, te rog ajută-mă să nu mă bazez pe sentimente, ci pe credință.”
Și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, în anul I de master (master pe care nu știam de ce îl studiez, dar Dumnezeu știa). La sfârșitul anului trecut, într-o duminică dimineața, am avut un imbold să deschid site-ul Wycliffe România și pur și simplu, Domnul mi-a zis „Vino la Wycliffe”. Nu m-am îndoit că El îmi vorbise dar L-am rugat să îmi dea totuși o confirmare, deoarece știam că nu e de glumă cu o chemare așa de importantă. La nici o săptămână distanță, Dumnezeu mi-a dat confirmarea: în tabăra de tineret a bisericii locale, au venit pentru puțin timp, directorul Wycliffe România cu soția lui. Printr-o situație neașteptată, pe care numai Domnul putea să o regizeze, Dumnezeu mi-a deschis gura și le-am spus că Domnul m-a chemat la Wycliffe. De atunci, am fost convinsă că El m-a condus spre misiune: corespondența cu acei copii din Africa, învățarea geografiei Africii, seara de tineret, predica și multe alte situații și evenimente legate de misiune. În toamna aceasta, cu ajutorul Domnului, voi începe un program de master mai flexibil în Anglia, cu organizația Wycliffe. După prima parte a programului care se va încheia la începutul anului viitor, mă voi pregăti să plec pe câmpul de misiune pentru primul termen de doi ani.
De când m-a chemat Dumnezeu, am înțeles și mai bine și am văzut mai clar Mâna Domnului la lucru. Bineînțeles că au fost în treacăt și gânduri care au încercat să mă facă să renunț, dar Domnul a fost cu mine și le-a îndepărtat repede. Acestea fiind scrise, aș dori să vă rugați ca Dumnezeu să mă țină trează și din punct de vedere spiritual dar și fizic, deoarece, cum am spus la început, sunt în stadiul de pregătire și am nevoie de concentrare și de o minte plină de idei folositoare pe care să le pun în lucrările pentru examinarea finală dar și pentru proiectele pe care trebuie să le finalizez până la vară. De asemenea (cu siguranță știrile despre coronavirus au ajuns și la dumneavoastră) vă rog, pe această cale, să purtați în rugăciune toți misionarii actuali și viitori, atât cei de pe teren, cât și cei de acasă, pentru ca Domnul să ne ajute să fim un exemplu de trăire prin credință și să putem încuraja pe cei din jurul nostru în aceste momente tensionate. Domnul să Își binecuvânteze și să Își poarte Biserica pe aripile Sale și să o facă exemplu de curaj și încredere, pentru lumea înfricoșată.
Ca încheiere, aș dori să vă las cu întrebarea adresată de apostolul Petru, Bisericii primare: “Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi?” (2 Petru 3:11a). Răspunsul se găsește imediat după întrebare, scris clar în Biblia tradusă pe limba noastră maternă. Cu această ocazie vă îndemn să cercetați Scripturile, pentru a vedea cât de bine este să putem citi și înțelege Cuvântul lui Dumnezeu în ansamblul Său, Cuvânt după care mulți oameni din alte popoare tânjesc. Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească rugăciunile înălțate pentru răspândirea Evangheliei.
Cu dragoste frățească în Domnul,
Tamara
