Dacă va voi Domnul…! – Tamara B

,

„Dacă va voi Domnul, vom trăi și vom face cutare și cutare lucru”.

Dragi cititori și frați în Hristos,
Salutări din Juba!

Un an fiscal s-a încheiat, acum am intrat în următorul.
Din momentul în care am început să scriu această scrisoare, până când am trimis-o spre verificare, a trebuit să o schimb aproape în totalitate, chiar și versetul din titlu, pentru că viața este plină de surprize, așadar nu este plictisitoare.
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-am avut de la ultima scrisoare, care sunt multe, dar probabil că cea care vă va interesa cel mai mult este binecuvântarea verificării finale a lui Marcu. Tot procesul a decurs fără probleme și a fost un timp binecuvântat în care noi, dar mai ales eu, am putut învăța multe lecții foarte importante în ceea ce privește raportarea la contextul lingvistic și cultural al evangheliilor, de fapt, al oricărei cărți din Biblie. Verificarea s-a încheiat cu mulțumirea tuturor pentru munca depusă. Un lucru pe care trebuie să îl menționez e faptul că am fost surprinși de cât de bine înțelege doamna consultant limba Lopit, depășind cu mult fișa postului dumneaei și astfel ușurându-ne munca.
Totul e bine când se termină cu bine, dar când ne-am luat la revedere la ultima noastră întâlnire online, niciunul dintre noi nu știa că va fi pentru mult timp, nu știm cât. Dumneaei a trebuit să facă schimbări în ceea ce privește munca și, astfel, rămași fără consultant pentru următoarele cărți, așteptăm să vedem cine va fi noul consultant. Nu mă înțelegeți greșit: mă bucur că va fi utilă în altă parte, dar nu prea am întâlnit multe persoane a căror viață să te marcheze într-un timp atât de scurt.
Dar ca să revin la munca noastră care continuă, așa cum speram, am terminat trei verificări pe Matei și pentru că planul nostru are două cărți în centrul atenției, continuăm cu Luca, mai ales că traducătorii lucrează și la Filmul Isus și la Istoria Magdalenei. Cu precădere Filmul Isus merge mână în mână cu Evanghelia după Luca, având bună parte din text versete din evanghelie.
Anul acesta, traducătorii vor avea și mai multă contribuție în domeniul alfabetizării și Îl lăudăm pe Domnul pentru dorința comunității de a avea materiale educaționale în limba lor. Poate cel mai încurajator răspuns pe care îl avem este implicarea comitetelor Lopit din Juba și din orașul lor principal. Printre alții, am avut și eu privilegiul de a întâlni liderii din ambele comitete și de a discuta puțin despre atelierele de lucru care, dacă Domnul îngăduie, vor avea loc în zona centrală a poporului Lopit.
După cum puteți vedea, munca merge înainte, însă acest lucru nu ar fi posibil fără susținerea Domnului și a dumneavoastră. Știu că „din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile”, dar vă mulțumesc pentru că alegeți să faceți parte și altora, printre care și mie, de binecuvântările pe care Domnul vi le dă, adică fie de resursele financiare, fie de timpul dumneavoastră, fie de amândouă. Am încredere în Domnul că El vă va răsplăti credincioșia.
Acum, aș dori să vă rog să continuați să dăruiți timp pentru a vă uni cu noi în rugăciuni de cerere pentru:

  1. Un nou consultant – mai întâi, trebuie să îl/o găsim;
  2. Sănătatea, protecția și bunăstarea echipei și a familiilor;
  3. Ca lucrarea să meargă mai departe și comunitatea să continue să fie implicată activ;
  4. Criza de pace și sănătate de la nivel mondial. Nu este o noutate faptul că lumea este păcătoasă și că toate lucrurile negative care se întâmplă sunt consecințele păcatului, dar vă rugăm să vă rugați pentru victimele în viață ale războiului, luptelor, persecuțiilor și bolilor.

Versetul din titlu este unul pe care trebuie să mi-l amintesc zilnic și vă încurajez și pe dumneavoastră să vă gândiți la el, pentru că ne amintește că Dumnezeu știe mai bine ce, cum, când sau dacă va avea loc ceva. Îl lăudăm pe Dumnezeu că El știe cel mai bine, fie că pricepem acest lucru sau nu.

Și așa cum îmi închei de obicei scrisorile, mă rog ca pacea, pacea lui Dumnezeu, să fie cu noi toți. Amin!

Maa Salaama! (Cu Voi Pacea!)

Tamara B