Criză sau oportunitate?

În această perioadă de criză am hotărât să ne întâlnim regulat cu misionarii noștri să ne asigurăm că trecem cu bine și cu folos prin ea. Mulțumim Domnului că lucrarea de traducere a Bibliei nu s-a oprit în această criză și nu sunt probleme majore cu misionarii noștri. Dincolo de dificultățile cauzate de această pandemie, știm că ea este îngăduită de Dumnezeu și că El folosește chiar situații de criză pentru împlinirea planurilor Sale. Ba mai mult, cele mai mari lucrări făcute de Dumnezeu au fost în timpuri de criză. Mă gândesc la minunile mari făcute de Domnul pentru eliberarea poporului Israel din criza/robia egipteană, sau la extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin crizele experimentate de apostolul Pavel de la convertire până la izolarea lui în temniță. Ce să mai spun de cea mai mare eliberare adusă de Dumnezeu omenirii prin marea criză a crucii Domnului Isus… Întrebarea este, cum folosește Dumnezeu criza prin care trecem acum pentru împlinirea planurilor Sale? Dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă cu Domnul s-ar putea să suferim degeaba, fără să înțelegem ce vrea Domnul să facă în noi și prin noi. Este foarte ușor să alunecăm în descurajare, să avem o atitudine negativă și să pierdem din vedere lucrările pe care Domnul vrea să le facă. Apostolul Pavel și-a păstrat speranța în Dumnezeu chiar în închisoare și a folosit-o ca pe un loc în care Dumnezeu i-a trimis revelațiile Scripturii. Ce oportunități îți oferă Dumnezeu în această criză?

Ruben Dubei, Director Executiv Wycliffe România