Dragi frați și surori, De mult nu ați mai primit vești de la noi, dar sunt motive întemeiate pentru care am întârziat. În primul rând, vrem să vă împărtășim noutăți despre statusul nostru ca misionari. Luând în considerare că am lucrat aproape 7 ani consecutivi în condiții foarte grele (în special în ultimii ani) pe câmpul de misiune din Papua…
Categorie: Dumitriu Mihai & Hajnalka
Selectează o categorie
-
-
Dragi frați și surori, Dăm slavă Domnului că ne-a protejat pe drumuri, astfel, prin mila Lui am ajuns cu bine acasă în România pe data de 31 octombrie. Dar înainte să trecem la lucrurile de acasă, vă povestim despre a doua parte a călătoriei noastre în Papua Noua Guinee (PNG), timp în care am avut…
-
Dragi frați și surori, Lunile care le-am petrecut acasă au trecut foarte repede, cu foarte puțină odihnă, dar nu fără rezultate.Duminicile nu au fost foarte odihnitoare, deoarece în majoritatea lor am avut prezentări a lucrării din Papua Noua Guinee (PNG), dar au fost pline de bucuria părtășiei cu frații și surorile care au pe inimă…
-
Dragi frați și surori, Cum probabil mulți dintre dumneavoastră știți deja, am ajuns cu bine în România. În drum spre casă am oprit în Australia, fiind țară învecinată, unde ne-am bucurat să prezentăm lucrarea din Papua Noua Guinee (PNG) și să avem părtășie frumoasă cu mulți frați și surori din 4 biserici (baptiste și penticostale, maghiare și române) din Melbourne. Dăm slavă Domnului pentru…
-
Dragi frați și surori, Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru cursul de două săptămâni, al doilea modul din studiul Biblic exegetic cronologic, pe care l-am putut desfășura în Ukarumpa în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, pentru 3 profesori de la o școala biblică, un stagiar în domeniul Scriptura în Folosință, și un tânăr care a fost ales…
-
Dragi frați și surori, Începem prin a vă cere suport în rugăciune pentru a fi întăriți în toate aspectele vieții noastre, pentru că suntem foarte obosiți. Suntem recunoscători Domnului că a permis ca toate evenimentele din ultimele 3 luni să aibă loc și să nu fie împiedicate, dar acum așteptăm cu nerăbdare un timp de odihnă,…
-
Dragi frați și surori, În această scrisoare am dori să vă împărtășim câteva mărturii care ne încurajează să continuăm lucrarea pe care credem că Dumnezeu ne-a încredințat-o aici, în Papua Noua Guinee (PNG). În mai, am participat la atelierul de traducere din Lae timp de două săptămâni, facilitând munca echipelor de traducere din Patep și…
-
Dragi frați și surori, Cum v-am scris și în scrisoarea anterioară (cea de Ediție Specială), Domnul a făcut o minune, și Mihai a început să recâștige din greutatea pierdută anul trecut (până acum cam 5kg), ce a făcut posibil să rămânem în Papua Noua Guinee (PNG) și să continuăm lucrarea. Între 15 și 29 ianuarie…
-
Dragi frați și prieteni, În ultima scrisoare de informare v-am cerut sprijin în rugăciune pentru sănătatea lui Mihai, iar Domnul din nou ne-a ascultat. Mihai, cam de la mijlocul lui decembrie, a început să recupereze din cele 9,5 kg pierdute pe parcursul anului trecut. O doctoriță, care a venit temporar la clinica de la centrul de misiune, a avut suspiciunea că Mihai ar fi avut infecție cu…










