Wycliffe România vă invită ca în perioada 11-17 noiembrie să celebrăm Săptămâna Națională a Bibliei. O săptămână în care privim la Biblie știind ce binecuvântare este pentru noi, dar în același timp și ce responsabilitate avem ca și ucenici ai lui Hristos.
Vă prezentăm pe această temă un interviu cu Daniel Fărcaș, Director de cercetare-dezvoltare CBEE (Colegiul Biblic Est-European).
1.
Ce rol credeți că a avut Scriptura în istoria poporului român?
Biblia a fost importantă de la începuturile creștinătății românești, chiar dacă nu le-a fost întotdeauna accesibilă în mod nemijlocit credincioșilor. În mod cert, ea a fost întotdeauna prezentă la nivel liturgic. Literatura română veche reflectă importanța ei. Traducerile din sec. al XIX-lea și XX au dus la popularizarea și deci la diseminarea mult mai eficientă a mesajului biblic. Trezirile spirituale românești, din toate confesiunile creștine (inclusiv din bisericile tradiționale), au fost legate și de redescoperirea importanței Bibliei pentru credincios și pentru comunitate.
2.
Cum credeți că ar fi relația dvs. cu Domnul Isus dacă nu ați avea Biblia în limba maternă?
Trăirea vieții creștine e dificilă, în absența lecturii Scripturii, în măsura în care Biblia reprezintă revelația lui Dumnezeu disponibilă în cotidian (spre deosebire de revelațiile special-individuale). Citirea Bibliei este o practică necesară pentru decantarea Crezului comunității de credință din care face parte orice credincios. Din acest motiv, lectura publică (în spațiul eclezial) și personală (în spațiul privat-devoțional) este importantă. Din acest motiv, accesul la textul scripturistic în limba maternă (preferabil) sau într-o altă limbă cunoscută de credincios și de comunitatea acestuia este esențial.
3.
Cum v-a ajutat Cuvântul lui Dumnezeu în momentele dificile ale vieții?
Biblia reunește texte care au, dincolo de dimensiunea doctrinară, o importantă dimensiune existențială. Spre exemplu, ea narează (în cărțile istorice, în special) experiențele de viață ale unor persoane, cu care ne putem identifica. Altfel spus, Biblia nu descrie doar principii generale de viață. Scrierile etice stoice, de la sfârșitul Antichității (Seneca, Scrisori către Lucilius; Epcitet, Manualul; Marcus Aurelius, Către sine), oferă principii morale solide, dar nu prezintă contextul în care ele sunt întrupate, pentru că le lipsește narațiunea. Rolul narațiunilor biblice este să ne ilustreze în ce manieră poate fi trăită revelația (și deci relația noastră cu Dumnezeu). Mai departe, narațiunile ficționale (parabolele, spre exemplu) îi oferă cititorului, și ele, situații de viață, în care se poate contextualiza problematic. Și cărțile poetice (în special Psalmii) au o dimensiune existențială, pentru că ele constituie rugăciuni (și deci modele de rugăciune) rezultate adesea din dramele personale, din luptele lăuntrice ale credincioșilor. Ele nu sunt triumfaliste, cum ne-am dori uneori, ci ne oferă o imagine echilibrată și realistă a trăirilor existențiale ale credincioșilor. Spre exemplu, Psalmul 51 și Psalmul 139 ilustrează cu realism frământările și luptele credinciosului.
4.
Poate o persoană să se numească creștin fără a citi Biblia?
Absolut. În mod evident, au existat creștini care n-au citit niciodată Biblia, din diverse motive. Unele populații nu au textul biblic tradus în limba lor, dar proclamarea Evangheliei a ajuns, într-un fel sau altul, în manieră orală până la ei și au fost născuți din nou. Există creștini analfabeți, care nu pot citi Biblia, iar contactul lor cu mesajul evanghelic vine pe cale orală. Ceea ce este esențial este mesajul scripturistic, nu litera Scripturii. Într-adevăr, Duhul este cel care dă viață și produce nașterea din nou. Lectura Scripturii este însă o practică spirituală importantă pentru creștinii care au acces la textul scripturistic, tocmai pentru că revelația lui Dumnezeu este mediată de Scriptură. Creștinilor le revine însă sarcina să nu cadă în bibliolatrie. Divinizarea textului (atașamentul față de literă, nu față de Spirit!) poate duce la o atitudine fanatică, ba chiar la violentă. Războaiele religioase, Inchiziția, dar și unele manifestări fanatice mai recente sunt justificate de definirea calității de creștin în raport cu textul scripturistic (cu litera!), nu cu Prezența Celui care se revelează prin Scripturi. Atunci când definim calitatea de creștin în termeni de relație, ne referim la relația cu Dumnezeu. Altfel spus, la relația cu Cuvântul Întrupat, nu cu cuvântul scris. În schimb, Scriptura și proclamarea Scripturii constituie mediul care facilitează această relație: „Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (Romani 10:14). În condiții normale, orice comunitate eclezială ar trebui să se închege în jurul celor trei forme speciale de revelație: Întruparea, Scriptura și proclamarea (predicarea).
5.
De ce este importantă Biblia în domeniul dvs. de activitate si cum o folosiți?
Colegiul Biblic Est-European (https://cbee.ro/) oferă cursuri de teologie, iar Institutul Evanghelic de Studii Religioase (https://studiireligioase.ro/) derulează proiecte de cercetare în domeniul teologiei. Sursa fundamentală a oricărui demers teologic este Biblia, înțeleasă ca revelație a lui Dumnezeu. Ea este normativă pentru credință în sensul doctrinar, dar și pentru credința subiectivă (adică în sens personal). Trebuie precizat că fiecare epocă istorică a generat sisteme și reflecții teologice, pentru că fiecare generație a simțit nevoia să-și formuleze întrebările fundamentale și să răspundă în termenii epocii sale (adică ai culturii sale). Pentru noi, Biblia nu este doar revelația în jurul căruia se construiește identitatea confesională a adunărilor creștine, ci și revelația care trebuie transmisă de comunitățile creștine în afara limitelor lor confesionale. Și, în consecință, un mesaj care – deși unic și imuabil – trebuie articulat în fiecare generație, de fiecare generație și pentru fiecare generație.
6.
În ce moduri credeți că putem colabora pentru a mobiliza biserica din România în vederea responsabilizării prin implicare la traducerea Bibliei pentru toate națiunile pământului?
Probabil că premisa fundamentală a unei asemenea colaborări este conștientizarea faptului că orice act de traducere este un act cu o importantă dimensiune culturală, pe care o asumăm și unii, și alții. Traducerea nu se poate face prin transpunerea univocă a unor termeni din limba-sursă în limba-țintă, pentru simplul fapt că orice limbă este un sistem structurat cultural, așadar care angajează o înțelegere a lumii (iar nu o multitudine aleatorie de termeni). Cursurile pe care le oferă Colegiul Biblic Est-European și proiectele Institutului Evanghelic de Studii Religioase se află tocmai la confluența dintre credință și cultură. Ele îi pot conștientiza pe viitorii și actualii traducători că demersul de traducere a Bibliei este nu doar un proiect de credință, ci și unul cu greutate culturală, care necesită instrumente culturale.
