Motive Rugăciune Misiune | 10-16 mai 2018

Clasele de alfabetizare: Asia

Lumi ne încurajează să amintim în rugăciunile noastre pe cei cărora le slujește: „În una din clasele de alfabetizare, copiii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani au prezentat o piesă de teatru atât de bine, încât păreau a fi primit instruirea necesară pentru o astfel de prezentare. Copiii din școlile guvernamentale se feresc de acești copii care nu au educație, dar acum participă la clasele de alfabetizare. Se feresc și nu-i acceptă în grup, fiindu-le teamă că acești copii (cei „needucați”) au intenția doar să fure. Însă acum lucrurile arată altfel. Datorită claselor de alfabetizare, copiii sunt activi, se bucură de clasele și au învățat să citească propoziții și versete biblice. Copiii mereu încep clasele cu rugăciune, cântări și versete biblice.”

Mobilizarea bisericii pentru marele seceriș: România

Săptămâna aceasta se desfășoară conferința RoMisCon la Sinaia; Ruben Dubei, directorul Wycliffe România, se află la acest eveniment. Rugați-vă pentru toți participanții conferinței, ca Dumnezeu să le deschidă inima și mintea prin vorbitorii prezenți. Rugați-vă pentru bisericile din România să îmbrățișeze viziunea misiunii. Rugați-vă pentru sănătate și protecție în călătorii.

Întâmpinarea nevoilor: Caucaz

Maria Dubei slujește în cadrul asociației ca și coordonator resurse umane și a fost invitată în zona Caucaz să vadă care sunt nevoile de acolo. Perioada ei de ședere va fi o săptămână și jumătate. Rugați-vă pentru personalul care îi va întâlni, pentru deschidere și sensibilitate la nevoile prezente. Rugați-vă pentru copiii familiei Dubei în perioada în care nu își vor vedea părinții, iar Dumnezeu să îi readucă împreună cu bine acasă.

Rezultatul testării pasajelor biblice în comunitatea de Surzi: România

Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu pentru ceea ce El face printre comunitatea de Surzi din România. Săptămâna trecută s-a desfășurat o testare a pasajelor biblice la care au participat 9 Surzi din diferite orașe precum București, Craiova, Suceava, Sibiu și Sfântul Gheorghe. Echipele din Cluj-Napoca și Oradea împreună cu un consultant au vizualizat 9 pasaje biblice dintre care: răstignirea și învierea Domnului Isus, cina Domnului, marea trimitere, pilda bogatului și Lazăr, femeia păcătoasă, etc. Surzii care au participat au ajutat mult echipele la clarificarea unor semne și impactul a fost unul pozitiv. Surzii așteaptă cu nerăbdare finalizarea, promovarea și vizualizarea pasajelor biblice prin intermediul rețelelor de socializare. Rugați-vă pentru această comunitate de Surzi să crească în cunoaștere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru traducătorii Surzi care lucrează din greu să finalizeze ceea ce și-au propus pentru acest an.

Traducerea orală a filmului ISUS: Africa de Vest

Rugați-vă pentru echipa care lucrează la pregătirea traducerii scriptului în format oral a filmului ISUS într-o limbă din Vestul Africii. Rugați-vă pentru liderul acestui proiect, în tot procesul lui de supraveghere și conducere. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu deoarece toată echipa de traducători sunt din acea comunitate lingvistică, iar proiectul este condus de către comunitate. Dacă această metodă orală va fi un succes, ea va putea fi utilizată pentru alte limbi, încă nescrise. Rugați-vă pentru călăuzirea lui Dumnezeu în folosirea acestei metode orale.

Echipa Abouré verifică Luca: Côte d’Ivoire

Rugați-vă pentru echipa de traducere Abouré din Côte d’Ivoire care va finaliza la mijlocul lunii mai verificarea cărții Luca, alături de un consultant. Rugați-vă ca ei să aibă cunoștințele necesare pentru fiecare capitol, astfel încât să poată produce o traducere clară și naturală. Ei trebuie să ia decizii bune cu privire la terminologiile cheie, deoarece deciziile luate acum vor pune bazele traducerii cărților care vor urma. Aceasta este prima carte a Scripturii în această limbă.

Dedicarea Noului Testament: Asia de Sud

Lăudați-l pe Dumnezeu pentru dedicarea Noului Testament care a avut loc la jumătatea lunii aprilie într-o țară din Asia de Sud. Aproximativ 1.000 de persoane au participat la acest eveniment, iar dedicarea a fost așa de mare încât spațiul bisericii nu a fost îndeajuns. După ceremonie a urmat sărbătoarea cea mare. Un punct culminant pentru cei din domeniul de alfabetizare și dezvoltarea facilitatorilor a fost acela de a vedea un grup de oameni care stau pe o verandă după ce evenimentul s-a terminat. Aceștia exersau cântările și imnurile din cartea nouă de imnuri. Rugați-vă pentru acele familii care au achiziționat aceste exemplare iar Dumnezeu să lucreze în viețile lor prin Cuvântul Său.