Rugăciunea în unitate

Domnul Isus ne-a promis în Matei 18:19, „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” M-am întrebat, de ce doi și nu unul? Care sunt avantajele atunci când te rogi împreună cu cineva? Din experiență, atunci când m-am rugat împreună cu cineva pentru același lucru, s-a realizat o legătură puternică cu acea persoană, relația noastră a trecut la un alt nivel. Am simțit un atașament special, o unitate frumoasă. Un alt lucru a fost motivația de a continua în rugăciune atunci când apar piedici care te fac să te oprești. Ne încurajăm reciproc să luptăm mai departe și ne ridicăm unul pe celălalt atunci când cădem. Rugăciunea fiind o luptă spirituală, ai mai multe șanse de reușită când ai un coleg de luptă. Un al treilea avantaj este că ai cu cine sărbători răspunsul la rugăciune, bucuria este mai frumoasă când o împarți cu cineva. În același timp, ne păzim unul pe altul de mândria care ne paște în urma unui rezultat frumos. În final, și poate cel mai important, Domnul Isus își găsește plăcerea în părtășia rugăciunii făcută în unitate. În versetul 20, Domnul ne spune că acolo unde doi sau trei se unesc în Numele Lui, El este întotdeauna prezent în mijloc. Și acolo unde Domnul e prezent, se întâmplă lucruri frumoase. Ne bucurăm mult de colaborarea pe care o avem în rugăciune.