10 ani de lucrare Wycliffe România – familia Dubei

„Lăudați pe Domnul toate neamurile, lăudați-L toate popoarele!”  Psalmul 117:1

 

Prin harul Domnului, la sfârșitul anului, Wycliffe România împlinește 10 ani de lucrare. De aceea facem pregătiri pentru a sărbători împreună cu partenerii, pe data de 16-17 noiembrie (pentru informații și înscriere accesați site-ul wycliffe.ro sau contactați-ne). Vă invităm cu drag! Lăudați pe Domnul împreună cu noi pentru harul, grija și credincioșia Sa de-a lungul anilor. Într-un mod special dorim să mulțumim și partenerilor noștri pentru că au sacrificat împreună cu noi pentru aceeași viziune. Dorim ca fiecare popor, care a fost neglijat până acum, să primească șansa de a-L auzi pe Dumnezeu vorbindu-le despre dragostea Sa, prin Cuvântul Său în limba lor maternă. Dumnezeu a fost bun cu noi, astfel încât, am lucrat în parteneriat cu proiecte din Etiopia, Ghana, Botswana, Zimbabwe, Tanzania, Madagascar, Papua Noua Guinee, India și Nepal. În România ajutăm proiectele de traducere a Bibliei pentru surzi și romi. Datorită experienței noastre cu surzii din țară, am început să ajutăm și proiectele cu surzii din Macedonia, Letonia și Ungaria. Credem că în 10 ani de lucrare, Wycliffe România a pus o temelie bună pentru a ajuta multe alte proiecte de traducere a Bibliei în viitor. Suntem nerăbdători să vedem ce va face Dumnezeu prin noi în următorii 10 ani.

 

Trebuie să subliniez contribuția bisericilor în lucrarea de traducere a Bibliei. Toți misionarii, finanțele și rugăciunile pentru această lucrare vin prin Biserică. Bisericile investesc mult în membrii lor și îi aduc la un nivel de maturitate la care sunt folositori pentru misiune. Suntem foarte mulțumitori pentru acest parteneriat și recunoaștem cu smerenie că nu putem și nu dorim să facem această lucrare fără biserici. De aceea ne rugăm pentru o colaborare tot mai mare prin care Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la ultimele popoare care au nevoie de el.

 

Tabere de misiune

Împreună cu partenerii noștri APME, am organizat o tabără de misiune la Mărișel, Cluj, și am avut prezentări în a doua tabără, la Dezna, Arad.  Aproximativ 50 de tineri au participat în fiecare tabără. Dimineața am trecut prin cursul Kairos iar seara am avut misionari care au prezentat lucrarea lor de pe câmpul de misiune. Participanții au fost încurajați să se implice în misiunea lui Dumnezeu de acasă sau de la marginile pământului. Tinerii au fost foarte deschiși, unii chiar au hotărât să meargă la o școală de misiune să înceapă pregătirile. Majoritatea misionarilor au participat în tabere asemănătoare înainte de a pleca. Rugați-vă ca Domnul să mai scoată lucrători la seceriș.
Biserica din care vine Maria a organizat o tabără pentru tineri și m-au invitat să țin studiul Biblic cu ei. Am avut un timp minunat împreună și i-am încurajat să dezvolte legătura cu Isus și cu grupul lor de tineri. Domnul să le dea un învățător bun care să-i ajute constant să crească spiritual.

 

 

Familia

Maria s-a întors recent de la un atelier din Singapore unde s-au discutat modalități mai bune pentru trimiterea și primirea misionarilor. Ca familie ne-am bucurat la nunta unei nepoate din partea Mariei. Maria a ajutat-o cu pregătirile timp de o săptămână. Am avut și bucuria să ne reunim cu multe din rudele Mariei care au venit din Italia, Spania și America. De asemenea am luat parte la o tabără cu biserica din Oradea. A fost pentru noi o ocazie bună să-i cunoaștem mai bine pe frați, din moment ce suntem noi în această adunare. Domnul să fie lăudat pentru aceste părtășii.

 

 

Mulțumiri și cereri

•       Mulțumim Domnului pentru purtarea Lui de grijă față de Wycliffe România în timpul celor 10 ani de lucrare.
•       Pentru partenerii minunați care au fost alături de noi toți acești ani
•       Pentru taberele de misiune și pentru toți tinerii dedicați care au participat
•       Pentru copiii noștri care s-au bucurat de tabere și prieteni în această vară
•       Pentru Maria care s-a întors cu bine și cu învățătură bună din Singapore
•       Pentru bucuria de a ne revedea cu multe rude vara aceasta.

 

•       Rugați-vă pentru pregătirile aniversării de 10 ani a Asociației Wycliffe România
•       Ca Domnul să mai ridice lucrători dintre tinerii care au participat în tabere
•       Pentru înțelepciune în lucrarea de traducere a Bibliei cu surzii din România
•       Domnul să întărească misionarii noștri implicați în traducerea Bibliei
•       Domnul să-i ajute pe copiii noștri în noul an școlar pe care îl încep
•       Pentru mântuirea rudelor din familia Mariei care încă nu s-au întors la Domnul.

 

Dubei Ruben, Maria, Miriam & Levi